Cuvinte cheie » export

CNIPMMR susține înființarea de urgență a Agenției pentru atragerea investițiilor străine și promovarea exportului

Sub lupa actualității

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR) susține necesitatea organizării și funcționării în regim de urgență a Agenției pentru atragerea investițiilor străine și promovarea exportului.

1 ianuarie 1970


INS: Deficitul comercial, 1,966 miliarde euro în primul trimestru al anului

Sub lupa actualității

Alexandra Rizea

Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în primul trimestru al acestui an a fost de 1,966 miliarde euro, mai mare cu 589,3 milioane euro decât cel înregistrat în aceeași perioadă din 2015, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS).

1 ianuarie 1970


Deficitul comercial, 2,79 miliarde euro în primele patru luni

Sub lupa actualității

Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) a urcat la aproape 2,79 miliarde de euro în primele patru luni din acest an și este mai mare cu 763 milioane de euro decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică.

1 ianuarie 1970


Cosmin Marinescu: Pe fondul majorării consumului, importurile cresc în ritm accelerat

Sub lupa actualității

Oana Posdărescu

Importurile s-au accelerat pe fondul majorării consumului, într-un ritm de creștere dublu față de cel al exporturilor, ceea ce ar putea adânci presiunile asociate deficitului comercial, susține consilierul prezidențial Cosmin Marinescu. În acest context, el a atras atenția asupra faptului că o creștere economică bazată pe consum nu poate fi sustenabilă fără ajustări structurale și revigorarea investițiilor în sectorul public.

1 ianuarie 1970


Deficitul balanței comerciale a crescut cu 35,6% în primele șase luni

Sub lupa actualității

Deficitul balanței comerciale a crescut cu 35,6%, în prima jumătate din acest an comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, la aproape 4,47 miliarde de euro, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS).

1 ianuarie 1970


Exporturile bucureștene au scăzut atât ca valoare, cât și ca pondere în total exporturi, în T1

Sub lupa actualității

Teodor Brateș

Bucureștiul a exportat bunuri și servicii de peste 2,13 miliarde euro, în primul trimestru din acest an, în scădere cu 10,8% comparativ cu perioada similară a anului precedent, reiese din datele Ministerului Economiei. În ceea ce privește ponderea în total export, aceasta a scăzut de la 17,9% în primul trimestru din 2015, la 15,4% în intervalul ianuarie – martie 2016.

1 ianuarie 1970


Exporturile de calculatoare și produse electronice și optice – 1,016 miliarde euro, în primele patru luni

Sub lupa actualității

Exporturile de calculatoare și produse electronice și optice ale României au totalizat, în primele patru luni ale acestui an, 1,016 miliarde euro și au fost cu 8,8% mai mari față de cele din perioada similară din 2015, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.

1 ianuarie 1970


Exportul de produse minerale, scădere de cca 25% în primele cinci luni

Sub lupa actualității

Exportul de produse minerale a înregistrat cea mai mare scădere, în primele cinci luni din acest an, comparativ cu perioada similară a anului precedent, respectiv cu 24,8%, reiese din datele Ministerului Economiei. Astfel, în perioada ianuarie - mai, exportul cu acest gen de produse s-a redus cu 282,3 milioane de euro, la 854,7 milioane de euro.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.