Cuvinte cheie » feder

Studiu: Majoritatea țărilor membre OECD aplică în prezent contabilitatea de angajamente

Direct de la sursă

Federația Internațională a Contabililor (IFAC) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) au realizat recent un studiu privind modul în care statele membre OECD utilizează contabilitatea de angajamente în raportarea financiară. Potrivit rezultatelor cercetării, intitulată Practici în contabilitatea de angajamente și cum resimt reforma statele membre OECD, aproape trei sferturi dintre membrii OECD au adoptat contabilitatea de angajamente pentru raportarea financiară de la finalul acestui an financiar și peste un sfert își întocmesc în prezent bugetele anuale pe o bază de angajamente.

Nr. 12, 4-10 aprilie 2017


Manifestări consacrate aniversării Tratatelor de la Roma

Lumea în care trăim

În cooperare cu autoritățile italiene, Comisia Europeană (CE) a organizat la Roma mai multe evenimente la nivel înalt pentru a marca împlinirea a 60 de ani de la semnarea Tratatelor fondatoare ale comunității economice și politice europene. Aceste evenimente au oferit și prilejul de a se prezenta și dezbate teme care privesc preocupări care depășesc spațiul comunitar, vizând probleme globale actuale și de perspectivă.

Nr. 11, 28 martie - 3 aprilie 2017


România, țara europeană cu cele mai multe răspunsuri la chestionarul IFAC despre provocările și oportunitățile PMM-urilor și IMM-urilor la nivel global

Direct de la sursă

Contribuția profesiei contabile din România a avut o importanță deosebită pentru determinarea provocărilor și oportunităților specifice cu care se întâlnesc PMM-urile și IMM-urile la nivel global, datorită numărului foarte mare de răspunsuri completate de profesioniștii noștri în chestionarul anual realizat de IFAC (Federația Internațională a Contabililor).

Nr. 11, 28 martie - 3 aprilie 2017


Accountancy Europe: Viitorul profesiei și noua imagine a organismului profesional european

Direct de la sursă

Interviu cu Olivier Boutellis, CEO, și Laura Buijs, Senior Manager pentru Comunicații. Olivier Boutellis, director executiv al Accountancy Europe, și Laura Buijs, Senior Manager pentru Comunicații, ne împărtășesc opiniile lor despre viitorul profesiei contabile din Europa și despre transformările pe care le face organismul profesional european – fosta Federație a Contabililor Europeni (FEE), pentru a reprezenta peste un milion de contabili din întreaga Europă.

Nr. 8, 7-13 martie 2017


Studiu IFAC: Rolul contabililor în reducerea corupției la nivel global

Agenda CECCAR

Profesioniștii contabili joacă un rol esențial și pozitiv în combaterea corupției la nivel mondial, se arată într-un studiu realizat recent de Federația Internațională a Contabililor (IFAC). Potrivit documentului Profesia contabilă – asumarea unui rol pozitiv în lupta anticorupție, acestora li se alătură alți factori-cheie din economia globală care reprezintă un sprijin pentru structuri puternice de guvernare.

Nr. 7, 28 feb. - 6 mar. 2017


FIDEF: Apel pentru o profesie contabilă mai puternică în serviciul economiei

Direct de la sursă

Cu ocazia celei de-a XVI-a Conferințe a Federației Experților Contabili și Auditorilor Francofoni (FIDEF), care a avut loc în Madagascar, a fost prezentat un diagnostic clar al organizării actuale a profesiei contabile francofone și al necesității de a o face să evolueze pentru a fi mai bine pregătită să răspundă exigențelor din ce în ce mai mari și mai diversificate care vin atât dinspre sectorul privat, cât și din partea statului, în contextul unei ameliorări permanente a gestionării finanțelor publice.

Nr. 6, 21-27 februarie 2017


Persoanele care plătesc asigurarea de boală și maternitate în anumite țări, exceptate de la plata CASS în România

Curier legislativ

Românii și străinii rezidenți în România care dețin o asigurare de sănătate în statele cu care România are încheiat un acord bilateral de securitate socială nu vor mai plăti contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) și în țară, potrivit unui act normativ emis în comun de ANAF și CNAS, publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial.

Nr. 3, 31 ian. - 6 feb. 2017


Angajatorii pot încadra, în acest an, 5.500 de cetățeni străini nou-admiși pe piața forței de muncă

Direct de la sursă

Guvernul a stabilit, pentru anul 2017, un contingent de 5.500 de lucrători străini nou-admiși pe piața forței de muncă din România, respectiv cetățeni ai altor state decât cele membre ale Uniunii Europene sau Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene sau cetățenii străini al căror acces liber pe piața muncii este stabilit prin acorduri și tratate încheiate de România cu alte state.

Nr. 3, 31 ian. - 6 feb. 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.