Cuvinte cheie » fei

Populația va putea cumpăra titluri de stat în perioada 11-29 iulie, la o dobândă de 2,15% pe an

Sub lupa actualității

Titlurile de stat pentru populație, lansate de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), vor putea fi achiziționate în perioada 11 - 29 iulie 2016, valoarea nominală fiind de 100 de lei, scadența la doi ani, iar dobânda de 2,15% pe an, a anunțat astăzi ministrul de resort, Anca Dragu.

1 ianuarie 1970


De astăzi, plafonul suplimentar alocat programului „Prima casă” este pus la dispoziția finanțatorilor

Sub lupa actualității

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a aprobat alocarea pe bănci a celor 500 de milioane de lei, sumă totală cu care a fost suplimentat plafonul de garanții pentru programul „Prima Casă”. Finanțatorii care au primit plafoane sunt: Banca Românească, Banca Transilvania, BancPost, Bank Leumi, BCR, BRD, CEC Bank, Credit Agricole, Garanti Bank, ING Bank, Marfin Bank, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen și Unicredit.

1 ianuarie 1970


MFP: Populația a cumpărat titluri de stat de peste o jumătate de miliard de lei

Sub lupa actualității

Emisiunea de titluri de stat adresată persoanelor fizice, ediția Centenar, a ajuns la un volum total de subscriere de cinci ori mai mare decât valoarea anunțată, respectiv de peste 520 de milioane de lei. Această cerere a venit din partea unui număr foarte mare de cetățeni, reușind să atragă mai bine de 14.000 de cumpărători, de 11 ori mai mulți față de emisiunea similară de anul trecut, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP), citat de Agerpres.

1 ianuarie 1970


Anca Dragu: „Predictibilitatea fiscală este esențială în stimularea investițiilor”

Sub lupa actualității

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au discutat la Bratislava, în cadrul Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), despre instrumente suplimentare pentru a reduce incertitudinea fiscală astfel încât investițiile interne și cele străine directe să nu fie afectate.

1 ianuarie 1970


Băncile și oficiile poștale vor fi închise în 26 decembrie și 2 ianuarie

Sub lupa actualității

Oficiile Poștei Române și agențiile bancare din România vor fi închise în zilele de 25 și 26 decembrie și 1 și 2 ianuarie, cu exceptia anumitor sucursale situate în centrele comerciale. În zilele de 24 și 31 decembrie, unitățile poștale vor funcționa în program redus, aferent zilei de sâmbătă.

1 ianuarie 1970


BNR consideră că 11 bănci din România au importanță sistemică

Sub lupa actualității

Banca Națională a României (BNR) consideră că 11 bănci de pe piață sunt de importanță sistemică și sunt obligate să constuie amortizoare de capital de 1% din expunerile la risc.

1 ianuarie 1970


InvestEU și FEI sprijină cu 40 milioane euro investițiile agroalimentare durabile, inclusiv în România

Sub lupa actualității

Fondul European de Investiții (FEI), susținut de Programul InvestEU, se angajează să acorde 40 milioane euro unui fond de investiții gestionat de Inoks Capital pentru sisteme alimentare durabile, inclusiv în România, a anunțat Comisia Europeană, citată de Agerpres. Obiectivul fondului este ...

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.