Cuvinte cheie » festival

Festivalul Filmului European, la a XXI-a ediție

Roza vânturilor

A XXI-a ediție a Festivalului Filmului European se va desfășura în perioada 4-28 mai în mai multe orașe din țară, informează un comunicat al Institutului Cultural Român (ICR). Evenimentul este organizat de ICR, împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, cu sprijinul ambasadelor și al centrelor culturale ale țărilor europene, al Muzeului Național al Țăranului Român, al Institutului Francez – Cinema „Elvire Popesco”, al UCIN, sub patronajul EUNIC România.

Nr. 9, 14-20 martie 2017


De la Premiile Oscar la distincțiile DaKINO

Eveniment

Alexandra Rizea

S-au publicat atât de multe comentarii referitoare la gafele de la cea mai recentă Gală a Premiilor Oscar încât s-a ajuns, cu siguranță, la o anumită saturație. Așa că nu voi trata acest subiect, deși mereu i se descoperă „noi înțelesuri”. Ceea ce merită, cred, să se consemneze este o informație mai puțin mediatizată: Premiul Oscar pentru cele mai bune efecte vizuale a fost acordat peliculei The Jungle Book (Cartea junglei).

Nr. 8, 7-13 martie 2017


Festivalul Țăndărică Altfel, la a treia ediție

Roza vânturilor

Zilele acestea, Teatrul Țăndărică din Capitală organizează festivalul Țăndărică Altfel, ce își propune să prezinte publicului tânăr o serie de concepte din lumea contemporană într-un mod inedit. Evenimentul, care se desfășoară până la 31 martie, se află la a treia ediție și cuprinde spectacole dedicate copiilor, ateliere de lucru, prezentări informative și alte activități menite să-i introducă pe micii spectatori în culisele artei teatrale.

Nr. 8, 7-13 martie 2017


Joi se pun în vânzare biletele pentru Festivalul Enescu 2017

Roza vânturilor

Biletele individuale pentru Festivalul Enescu 2017 se pun în vânzare joi, 16 februarie, începând cu ora 10.00, în rețeaua Eventim, anunță organizatorii festivalului, printr-un comunicat. Biletele vor fi disponibile atât online, pe site-ul Eventim, cât și în magazinele partenere din țară.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


Filme românești la festivalul internațional dedicat scurtmetrajelor de la Istanbul

Roza vânturilor

În perioada 14-21 decembrie va avea loc la Istanbul a 33-a ediție națională a Festivalului Internațional de Filme de Scurtmetraj, eveniment care marchează, totodată, și a 28-a ediție pe plan internațional, informează un comunicat emis de Institutul Cultural Român (ICR). România va participa la această ediție a festivalului cu șapte scurtmetraje, printre care se numără O faptă bună (regia Andrei Gruzsnikzki), Plan B (regia Simona Sava), Nu există-n lumea asta (regia Andreea Vălean), SPID (regia Bogdan Mureșanu), Black Friday (regia Roxana Stroe).

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


CinePOLSKA, filme poloneze la București

Roza vânturilor

Cinematograful „Elvire Popesco” găzduiește, până la 27 noiembrie, festivalul dedicat producțiilor de film poloneze, CinePOLSKA. Ajuns la a 12-a ediție, evenimentul este organizat de Institutul Polonez din București și Asociația Cineaștilor din Polonia. Filmele prezentate anul acesta la CinePOLSKA au fost apreciate de juriile multor festivaluri și critici de film și au atras în sălile cinematografelor numeroși spectatori.

Nr. 34, 22-28 noiembrie 2016


Festivalul Internațional de Teatru Interferențe 2016

Roza vânturilor

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe se va desfășura în perioada 24 noiembrie – 4 decembrie la Cluj. Evenimentul, care are loc o dată la doi ani, este organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj. Tema acestei ediții este Odiseea străinului, temă care, potrivit lui Gábor Tompa, directorul festivalului, preocupă omenirea de milenii, regăsindu-se atât în cercetările științifice ale antropologiei culturale și ale sociologiei, precum și în disputele filosofice contemporane.

Nr. 34, 22-28 noiembrie 2016


Festivalul-concurs ImPuls, o incursiune în lumea teatrului vizual

Roza vânturilor

Oana Posdărescu

Festivalul internațional al teatrului contemporan de animație ImPuls se va desfășura la București, pe cele două scene ale Teatrului Țăndărică, între 19 și 28 noiembrie. Ajuns deja la a XII-a ediție, festivalul este organizat de instituția amintită în parteneriat cu UNIMA România, cu sprijinul Primăriei și Consiliului General al municipiului București.

Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.