Cuvinte cheie » financiar

În colimator: inițiativele parlamentare din preajma alegerilor

Revista presei economice

Controverse acute se desfășoară și în legătură cu recentele acte legislative îndreptate spre reducerea unui număr semnificativ de taxe și majorarea salariilor unor importante segmente ale bugetarilor. Unele puncte de vedere consideră că este vorba despre măsuri cu caracter reparatoriu, care pot fi susținute cu resursele bugetare existente.

Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016


BIMARCONT – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Brăila

BIMARCONT – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Brăila

Cariere. Drumul spre performanță

SC BIMARCONT SRL este o firmă de contabilitate cu sediul în Brăila înființată în anul 2008, care, în calitatea sa de furnizor de servicii de contabilitate, are ca scop principal oferirea de soluții personalizate, avantajoase, care să vină în ajutorul agenților economici. Interpretarea legislației în vigoare și consultanța adaptată situațiilor în care se află fiecare agent economic în parte vin în ajutorul clienților săi, oferindu-le acestora posibilitatea de a economisi timp și resurse financiare și de a se concentra în primul rând asupra obiectivelor proprii.

Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016


Contabilitatea finanțării campaniei electorale – alegeri locale și parlamentare în 2016. Rolul mandatarului financiar – partea a II-a –

Expertiza și auditul afacerilor

Lucian-Dorel Ilincuță

Articolul trece în revistă unele aspecte legate de noile modificări aduse reglementărilor electorale din România, adoptate de Parlament în anul 2015, care reconfigurează, dis­ciplinează și transparentizează activitatea partidelor politice și mai ales modul de finanțare a campaniilor electorale, prin introducerea instrumentului financiar numit virament bancar și a instituției mandatarului financiar.

Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016


Legea privind venitul minim de incluziune

Curier legislativ

Legea nr. 196/2016, care reglementează venitul minim de incluziune, beneficiu de asistență socială acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situație de dificultate, în scopul prevenirii și combaterii sărăciei și riscului de excluziune socială, a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis, și publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ intră în vigoare de la 1 aprilie 2018.

Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016


Compendium ilustrativ de rapoarte ale auditorului pentru situații financiare din sectorul privat britanic

Direct de la sursă

Consiliul pentru Raportare Financiară (FRC) din Marea Britanie a publicat, la începutul lunii octombrie, un Compendium ilustrativ de rapoarte ale auditorului pentru situații financiare din sectorul privat britanic, care conține exemple de rapoarte ale auditorului ce încorporează recentele revizuiri ale standardelor de audit utilizate în Marea Britanie, dar și implementarea noilor standarde (ISA 700, ISA 701).

Nr. 31, 1-7 noiembrie 2016


Raportul Comisiei Europene despre activitatea Fundației IFRS și a EFRAG pe anul 2015

Direct de la sursă

În luna septembrie, Comisia Europeană a publicat un raport despre proiectele și activitatea Fundației IFRS și ale EFRAG pe anul 2015. Comisia elaborează un raport anual asupra activităților și proiectelor Fundației IFRS, ale Grupului consultativ European pentru Raportare Financiară (EFRAG) și ale Consiliului pentru Supravegherea Interesului Public (PIOB).

Nr. 31, 1-7 noiembrie 2016


FINAUDIT – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Vaslui

FINAUDIT – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Vaslui

Cariere. Drumul spre performanță

Societatea FINAUDIT SRL din Vaslui oferă servicii de contabilitate primară și generală, expertiză contabilă judiciară și extrajudiciară, analiză a activității economice, certificare a bilanțurilor, consultanță fiscală și financiară și în domeniul resurselor umane. De asemenea, societatea prestează și activități conexe contabilității, respectiv întocmirea de documentații pentru obținerea de credite bancare, de leasinguri, analiza activității economice, întocmirea de situații statistice ș.a.

Nr. 31, 1-7 noiembrie 2016


Ministrul german al finanțelor: „Creștere economică în vremuri grele”

Revista presei economice

Ziarul Financiar din 27 octombrie a.c. consemnează că participarea la conferința „Ro­mânia: oportunități de investiții într-o economie globală plină de provocări”, desfășurată la București, a prilejuit ministrului german al finanțelor, Wolfgang Schäuble, formularea unor aprecieri pozitive la adresa economiei românești, mai ales în ceea ce privește ritmul de creștere a PIB, „ceea ce este de remarcat în aceste vremuri grele”.

Nr. 31, 1-7 noiembrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.