Cuvinte cheie » finante

Legislație comentată

Curier legislativ

CECCAR, Radu Ciobanu

Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 442 din 22 ianuarie 2016 privind cuantumul tranzacțiilor, termenele pentru întocmire, conținutul și condițiile de solicitare a dosarului prețurilor de transfer și procedura de ajustare/estimare a prețurilor de transfer, publicat în Monitorul Oficial nr. 74/02.02.2016

Nr. 1, 29 martie - 4 aprilie 2016


Lansarea programului „Fluent în Finanțe” în universități

Sub lupa actualității

CECCAR, Radu Ciobanu

La 30 martie, Bursa de Valori București (BVB) va lansa al treilea pilon al programului „Fluent în Finanțe”, destinat studenților. „Fluent în Finanțe” este unul dintre cele mai importante proiecte educaționale ale BVB, care a fost lansat în iulie 2015.

1 ianuarie 1970


Încasările la bugetul de stat au crescut cu 7%, de la începutul anului

Sub lupa actualității

Alexandra Rizea

Încasările bugetare au crescut cu 7%, în termeni nominali, de la începutul anului și până la mijlocul lunii martie, iar acum lucrăm la introducerea unor sisteme de plată simplificate, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

1 ianuarie 1970


Proiectul Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, în consultare publică

Sub lupa actualității

Departamentul pentru Relația cu Parlamentul a postat miercuri, 30 martie, spre consultare publică, proiectul Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe. Potrivit proiectului de act normativ, Executivul este abilitat ca, pe perioada vacanței parlamentare din această vară, să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

1 ianuarie 1970


BVB a lansat a treia etapă a programului educațional „Fluent în Finanțe”

Sub lupa actualității

Nadia Marinescu

Bursa de Valori București (BVB) a lansat oficial miercuri, 30 martie, a treia etapă a programului educațional „Fluent în Finanțe”, împreună cu cinci dintre cele mai prestigioase universități din România: Universitatea Politehnica din București, Universitatea București, Universitatea Româno-Americană, Școala Națională de Studii Politice și Administrative și Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”.

1 ianuarie 1970


Gabriel Biriș (MFP): Legislația referitoare la TVA este mult prea complicată

Sub lupa actualității

Sabina Mihalache

Legislația referitoare la TVA este mult prea complicată pentru antreprenori și IMM-uri și, din păcate, folosim legea pentru a pedepsi contribuabilul în loc să-l consiliem, a atras atenția, astăzi, Gabriel Biriș, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice (MFP), cu prilejul Forumului de Investiții România – Elveția.

1 ianuarie 1970


Formularul D200, mai ușor accesibil contribuabililor

Sub lupa actualității

Alexandra Rizea

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a făcut încă un pas în sprijinul contribuabililor și a lansat, pe pagina sa de Facebook, un ghid explicativ pentru formularul D200. Acesta trebuie completat de persoanele fizice care realizează venituri din România.

1 ianuarie 1970


România a atras un miliard de euro de pe piețele externe printr-o emisiune de obligațiuni pe 12 ani

Sub lupa actualității

Alexandra Rizea

România a atras un miliard de euro de pe piețele externe printr-o emisiune de obligațiuni pe 12 ani, la un randament de 2,992%, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice. "România a emis obligațiuni pe piețele externe de capital în valoare de un miliard de euro, consolidându-și astfel curba randamentelor titlurilor de stat cu o nouă maturitate de 12 ani, cupon 2,875%.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.