Cuvinte cheie » ghid

Managementul modern de proiect

Fonduri europene

Alexandru Paru

Săptămâna care a trecut a fost dedicată IMM-urilor, în ceea ce privește lansarea anumitor linii de finanțare, mult așteptate de către antreprenori, așa cum rezultă și din alte articole din numărul de față. Amintim aici lansarea Axei prioritare 2 „Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiție 2.1 ”Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri” – Apelul de proiecte 2.1.A. – Microîntreprinderi.

Nr. 10, 31 mai - 6 iunie 2016


Managementul activității echipei de proiect

Fonduri europene

Alexandru Paru

Ghidul de bune practici în domeniul fondurilor europene continuă în această ediție cu o nouă regulă: Aplicarea unor principii de management al orgoliilor în cadrul echipei de proiect. Această regulă este determinantă în procesul de construire a unei echipe consolidate în cadrul unui proiect, iar managerul joacă rolul decisiv în asigurarea calității, eficienței și eficacității echipei pe care o coordonează.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Impactul noilor reglementări privind achizițiile publice asupra procesului de accesare a fondurilor europene

Fonduri europene

Alexandru Paru

În completarea celor prezentate în legătură cu Pachetul de legi privind achizițiile publice, subliniez că noua reglementare are un impact semnificativ în ceea ce privește absorbția fondurilor europene. Schimbarea de viziune nu vine nicicum din propria noastră dorință de eficientizare și îmbunătățire a proceselor în domeniul achizițiilor, ci bineînțeles din cauza constrângerilor pe care le avem de transpunere a reglementărilor europene în domeniu în legislația românească.

Nr. 8, 17-23 mai 2016


Două vești bune, la începutul lunii mai

Fonduri europene

Alexandru Paru

Cea dintâi vizează trecutul, respectiv progresele realizate de autoritățile române cu privire la deblocarea întreruperii plăților de la Comisia Europeană pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. În urma întâlnirii din 3 mai, care a avut loc la sediul Ministerului Fondurilor Europene, și a misiunii comune derulate de Autoritatea de Audit și Comisia Europeană, s-a constatat un progres în ceea ce privește rata de eroare preliminară pentru aplicația transmisă în 31 decembrie 2015 la Comisia Europeană (valoare de 167,9 milioane de euro).

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Ghid de bune practici

Fonduri europene

Alexandru Paru

Fondurile europene reprezintă de ceva ani un subiect aflat tot timpul în actualitate. De această dată însă, după mai bine de 2 ani de la începerea noului cadru financiar 2014-2020, ghidurile încep să apară, ori în consultare, ori în dezbatere publică, mai clare sau mai ambigue, în funcție de Autoritatea de Management care gestionează programul.

Nr. 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016


Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat

Semnal editorial

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din Ro­mânia organizează anual examen de admitere la stagiu în vederea obținerii calității de expert contabil și de contabil autorizat, potrivit Regulamentului privind accesul la profesie, aprobat prin Hotă­rârea Guvernului nr. 227 din 5 martie 2008.

Nr. 1, 29 martie - 4 aprilie 2016


Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat

Semnal editorial

În vederea obținerii calității de expert contabil și de contabil autorizat, stagiarii CECCAR care s-au achitat de toate sarcinile privind efectuarea lucrărilor profesionale, pregătirea tehnică și deontologică trebuie să promoveze examenul de aptitudini.

Nr. 1, 29 martie - 4 aprilie 2016


MMAP a demarat un proiect de realizare a unor ghiduri, în valoare de 4,36 milioane de lei

Sub lupa actualității

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a demarat proiectul Elaborarea ghidurilor necesare îmbunătățirii capacității administrative a autorităților pentru protecția mediului în scopul derulării unitare a procedurii de evaluare a impactului asupra mediului (EGEIA), bugetul total fiind de 4,36 milioane de lei, informează Agerpres.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.