Referendumul britanic din 23 iunie
Asasinarea deputatei laburiste britanice Jo Cox, militantă pentru rămânerea țării în UE
Întreaga lume este consternată de asasinarea deputatei laburiste britanice Jo Cox, care a fost împușcată și înjunghiată în Birstall de un bărbat care s-a declarat favorabil ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. În acest context, zilele premergătoare referendumului au devenit tot mai tensionate. Liderii celor două curente și-au radicalizat discursurile.
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia