Cuvinte cheie » international

UE revizuiește legislația pentru a atrage cercetători și studenți străini

Lumea în care trăim

Parlamentul European a dat, săptămâna trecută, „undă verde” unei noi legislații care vizează favorizarea venirii cercetătorilor și studenților străini în UE, dar și a stagiarilor și a lucrătorilor „au pair”, până în prezent fără protecție juridică, informează AFP, preluată de Agerpres. „A trecut prea mult timp de când continentul s-a retras în el însuși, și-a impus cheltuieli birocratice și a minat astfel competitivitatea și a creat dificultăți celor care voiau să creeze întreprinderi”, a pledat Cecilia Wikström, raportor al Parlamentului pentru acest dosar.

Nr. 8, 17-23 mai 2016


Reforma muncii în Franța, puternic contestată

Lumea în care trăim

La Paris și în alte orașe ale Franței s-au înregistrat puternice acțiuni de protest după ce Guvernul Valls a adoptat controversata reformă din domeniul muncii. În capitala Franței, poliția a folosit gloanțe de cauciuc împotriva manifestanților strânși în fața clădirii Parlamentului, manifestanți care au cerut demisia președintelui François Hollande.

Nr. 8, 17-23 mai 2016


România participă la Salonul Internațional de Carte de la Torino

Sub lupa actualității

România va participa la a XXIX-a ediție a Salonului Internațional de Carte de la Torino, informează un comunicat de presă emis de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția. Pentru al optulea an consecutiv, România va fi prezentă cu un stand organizat de Institutul Cultural Român.

11 mai 2016


Militari români căzuți la datorie în Afganistan

Lumea în care trăim

Doi militari români și-au pierdut viața și un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, ora 10.45 (ora locală), în apropiere de localitatea Kandahar, în timpul executării unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani. În urma incidentului, celor trei militari de la forțele pentru operații speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la fața locului și au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat.

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Primul summit mondial împotriva corupției

Lumea în care trăim

Lideri de pe întregul mapamond se vor reuni joi, 12 mai, în capitala Marii Britanii, cu prilejul unei manifestări fără precedent, respectiv summitul mondial anticorupție. Premierul britanic David Cameron a precizat că este vorba despre o acțiune comună, care se înscrie „în fruntea agendei internaționale”. El și-a exprimat dorința ca liderii prezenți la summit să semneze „prima declarație mondială împotriva corupției”.

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Polonia: anti și pro apartenența la UE

Lumea în care trăim

Peste 240.000 de persoane au manifestat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Varșovia, pentru ca „Polonia să își păstreze locul în Uniunea Europeană”, amenințat, potrivit acestora, de politica promovată de conservatorii aflați la putere, relatează AFP. A fost una dintre cele mai mari manifestații din această țară după căderea comunismului.

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Poziția României la summitul NATO de la Varșovia

Lumea în care trăim

Reacțiile partenerilor nord-atlantici la propunerile pe care România urmează să le facă la summitul NATO de la Varșovia sunt „pozitive”, a afirmat ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, într-un interviu acordat Agerpres. El a precizat, însă, că este nevoie în continuare de „persistență” pentru a prezenta „limpede și convingător” situația de securitate în regiune, cu accent pe zona Mării Negre.

Nr. 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.