Cuvinte cheie » invatamant

Programul național de dezvoltare locală, extins cu 9.500 de obiective de investiții

Prim-plan decizional

Executivul a extins, prin ordonanță de urgență, categoriile de investiții care pot fi finanțate în cadrul Programului național de dezvoltare locală, punându-se mai mult accent pe domeniile învățământ și sănătate. Prevederile legale se referă la realizarea, extinderea, reabilitarea, modernizarea, dotarea unităților de învățământ preuniversitar (respectiv creșe, grădinițe, școli generale, licee, colegii naționale, precum și alte unități de învățământ preuniversitar, înființate potrivit legii), a unităților sanitare, inclusiv a spațiilor afectate desfășurării activității unor cabinete medicale de permanență.

Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017


2017 – anul învățământului profesional și tehnic în România

Direct de la sursă

Ministerul Educației Naționale și Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT) vor derula programul național 2017 – anul învățământului profesional și tehnic în România. Desfășurarea acestei campanii de informare și conștientizare privind rolul învățământului profesional și tehnic, dar și a învățământului dual a fost aprobată prin ordin al ministrului de resort.

Nr. 1, 17-23 ianuarie 2017


Tinerii fermieri vor putea primi, în concesiune sau în arendă, terenuri de la stat

Curier legislativ

Absolvenții unei instituții de învățământ de profil agricol, cu vârsta de până în 40 de ani, pot să primească terenuri de la stat în concesiune sau în arendă, în vederea înființării de ferme, potrivit unui act normativ care a intrat în vigoare săptămâna trecută. Legea nr. 226/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului a fost publicată în Monitorul Oficial (nr. 937/22.11.2016).

Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016


Măsuri privind dezvoltarea învățământului profesional dual

Curier legislativ

Cadrul normativ privind organizarea și funcționarea învățământului profesional dual a fost completat de Guvern, printr-o ordonanță de urgență care actualizează reglementările în materie din Legea educației naționale nr. 1/2011. Actul normativ aprobat de Executiv redefinește învățământul dual ca formă de organizare a învățământului profesional și tehnic, desfășurat la inițiativa operatorilor economici interesați, în calitate de potențiali angajatori și parteneri de practică, pe baza unui contract de parteneriat și a unor contracte individuale de pregătire practică, în contextul asigurării de către operatorii economici a unor burse suplimentare pentru elevi.

Nr. 34, 22-28 noiembrie 2016


MENCS: Propuneri pentru modificarea modalității de recunoaștere a diplomelor sau titlurilor academice obținute în străinătate

Direct de la sursă

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) a supus consultării publice trei proiecte de metodologii privind recunoașterea automată de către universitățile acreditate din România a diplomelor de doctor, funcțiilor didactice și calității de conducător de doctorat obținute în străinătate.

Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016


Se va constitui Oficiul României pentru Promovarea Învățământului Superior, a Cercetării și Inovării și Antreprenoriatului în SUA

Direct de la sursă

Oficiul României pentru Promovarea Învățământului Superior, a Cercetării, Inovării și Antreprenoriatului în Statele Unite ale Americii va fi constituit în scopul facilitării legăturilor dintre instituții de învățământ superior și cercetare din România cu instituții publice și private din SUA, informează Guvernul, într-un comunicat. Astfel, se au în vedere dezvoltarea de programe comune și schimb de bune practici, valorificarea oportunităților de finanțare a cercetării și inovării bilaterale și internaționale, precum și atragerea unor organizații/instituții de cercetare americane în proiecte românești.

Nr. 30, 25-31 octombrie 2016


Burse în valoare totală de 112.500 lei pentru 10 studenți emeriți oferite de Telekom România

Burse în valoare totală de 112.500 lei pentru 10 studenți emeriți oferite de Telekom România

Direct de la sursă

Zece studenți din România pot beneficia, în cursul anului universitar 2016-2017, de câte o bursă de excelență din partea Telekom Romania în cadrul programului „Bursele Telekom”, ajuns la cea de-a șaptea ediție. Valoarea  fiecăreia dintre acestea este de 11.250 lei, acordată în tranșe lunare pe durata anului universitar curent.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016


MFE finanțează legătura între învățământ și piața muncii: 47,8 milioane euro pentru stagii de practică plătite

Fonduri europene

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a deschis apelul de proiecte „Stagii de practică pentru elevi și studenți, în sectorul agroalimentar, industrie și servicii“, cu o alocare totală de peste 47,8 milioane euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU). Fondurile europene destinate acestui apel au ca obiectiv creșterea numărului absolvenților integrați pe piața muncii, prin susținerea programelor de învățare la locul de muncă pentru elevii din învățământul gimnazial, liceal și post-liceal, inclusiv școli de maiștri.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.