Cuvinte cheie » investitii straine directe

Leonard Orban: România a primit fonduri europene de 39 miliarde euro în cei 10 ani de când este în UE

Sub lupa actualității

Daniela Mihof

România a primit fonduri europene de 39 de miliarde de euro de la 1 ianuarie 2007, de când a intrat în Uniunea Europeană (UE), și până în prezent, în condițiile în care a avut contribuții la bugetul european de circa 13 miliarde euro, a declarat, astăzi, consilierul prezidențial Leonard Orban, la o conferință organizată pentru marcarea a zece ani de la aderarea României la UE.

1 ianuarie 1970


Investițiile străine directe – 4,08 miliarde de euro în 2016, nivel-record după 2008

Sub lupa actualității

Companiile străine au făcut investiții directe în România în valoare de 4,081 miliarde de euro în 2016, în creștere cu 18% față de anul anterior, reprezentând un nivel-record al ultimilor opt ani, potrivit datelor publicate astăzi de Banca Națională a României (BNR).

1 ianuarie 1970


Csaba Balint (BNR): Aderarea la OCDE ar putea aduce numeroase beneficii, inclusiv o mai mare credibilitate pe plan internațional

Sub lupa actualității

Aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) ar putea aduce numeroase beneficii, inclusiv accesul la expertiza și resursele acestei organizații, dar și o mai mare credibilitate pe plan internațional, a declarat, la un eveniment de specialitate, Csaba Balint, ...

1 ianuarie 1970


Investițiile străine directe au crescut cu peste 35%, în primele cinci luni din 2024

Sub lupa actualității

Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat, în primele cinci luni ale acestui an, 3,342 miliarde euro, în creștere cu 35,57% față de cele 2,465 miliarde euro din perioada similară a anului trecut, informează Banca Națională a României printr-un comunicat citat de Agerpres. ...

1 ianuarie 1970


Investițiile străine directe au crescut cu aproape 15%, în primele șase luni

Sub lupa actualității

Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat, în primele șase luni ale acestui an, 3,219 miliarde euro, în creștere cu 14,92% față de cele 2,801 miliarde euro din perioada similară a anului trecut, informează Banca Națională a României printr-un comunicat citat de Agerpres. ...

1 ianuarie 1970


Președintele ARICE: Companiile trebuie să urmărească politicile guvernamentale în zonele în care doresc să își plaseze fondurile

Sub lupa actualității

Primul lucru pe care companiile vor trebui să îl facă atunci când vor să investească este să urmărească politicile guvernamentale în zonele în care doresc să își plaseze fondurile, consideră președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), Rareș Burlacu, ...

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.