Cuvinte cheie » it

Mugur Isărescu: BNR nu consideră că obiectivul de trecere la zona euro este fezabil în acest moment

Sub lupa actualității

Banca Națională a României (BNR) nu consideră că obiectivul de trecere la zona euro este fezabil în acest moment, a declarat marți guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, citat de Agerpres. „Banca Națională nu consideră că în momentul actual obiectivul de a trece la zona euro este fezabil într-o ...

1 ianuarie 1970


MIPE a transmis CE documente pentru rambursarea a peste 205 milioane euro pe Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027

Sub lupa actualității

Peste 205 milioane euro au fost solicitate spre rambursare din banii europeni pentru perioada 2021-2027, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă (PDD), a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). „Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) din ...

1 ianuarie 1970


Luca Niculescu: 2026 este o țintă ambițioasă, care poate fi atinsă, pentru aderarea României la OCDE

Sub lupa actualității

Există un consens politic foarte puternic pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), astfel că 2026 este o țintă ambițioasă care poate fi atinsă, a declarat, marți, coordonatorul național pentru aderarea României la OCDE, Luca Niculescu, citat de Agerpres. ...

1 ianuarie 1970


Achiziție de utilaje prin Baza de date cu prețuri de referință a AFIR

Sub lupa actualității

Fermierii, procesatorii și antreprenorii din mediul rural, care solicită finanțare prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), pot achiziționa direct prin Baza de date a AFIR – fără parcurgerea procedurilor specifice achizițiilor – mașini, utilaje, echipamente ...

1 ianuarie 1970


În perioada 7-13 octombrie a.c., Depozitarul Central oferă gratuit serviciul de înregistrare a codului IBAN, utilizat pentru efectuarea plăților de dividende prin virament bancar

Sub lupa actualității

În contextul marcării Săptămânii Mondiale a Investitorului (World Investor Week), Depozitarul Central oferă gratuit, celor interesați, în perioada 7-13 octombrie a.c., serviciul de înregistrare a codului IBAN, utilizat pentru efectuarea plăților de dividende prin virament bancar. „Deținătorii ...

1 ianuarie 1970


Adrian Câciu: Peste 2,6 milioane de români vor beneficia în octombrie de o nouă tranșă de 250 lei pentru alimente

Sub lupa actualității

Peste 2,6 milioane de români vor beneficia în luna octombrie de o nouă tranșă de 250 lei pentru cumpărarea de alimente, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, pe pagina sa de Facebook, informează Agerpres. Potrivit acestuia, încărcarea cardurilor de alimente ...

1 ianuarie 1970


Secretariatul General al Guvernului centralizează pagubele produse de inundații, în vederea accesării Fondului de Solidaritate al UE

Sub lupa actualității

Secretariatul General al Guvernului centralizează informațiile privind pagubele produse de inundații, în vederea accesării Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene, a anunțat, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, citat ...

1 ianuarie 1970


Adrian Câciu: România are nevoie de un plan de reducere a deficitului pe șapte ani; cheltuielile de investiții - foarte mari

Sub lupa actualității

România are nevoie de un plan de reducere a deficitului pe șapte ani, agreat cu Comisia Europeană, având în vedere că are cheltuieli de investiții foarte mari, pe care „nu cred că cineva din țara asta își dorește să le amâne sau să le anuleze”, a declarat ministrul Investițiilor și ...

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.