Președintele Iohannis sesizează CCR cu privire la neconstituționalitatea legii referitoare la statutul aleșilor locali
Președintele Klaus Iohannis a trimis, astăzi, Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra modificărilor aduse Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, sesizarea vizează, în principal, caracterul neconstituțional al prevederii potrivit căreia se permite continuarea exercitării mandatului de consilier local sau județean, primar și președinte de CJ de către o persoană condamnată penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării pedepsei.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale