Cuvinte cheie » manager

Încrederea în economie a managerilor din industrie, pe un trend descrescător

Sub lupa actualității

Activitatea din industrie nu pare să-și revină, iar indicatorul pentru volumul producției a mai coborât cu un punct în luna mai, la 60 de puncte, după ce acesta scăzuse în aprilie la 61 de puncte față de 69 în martie, fiind cu trei puncte peste media ultimelor 19 luni (57), se arată într-un comunicat de presă al IRSOP și SNSPA Facultatea de Management, realizatorii barometrului privind activitatea din industrie în luna mai a acestui an.

1 ianuarie 1970


„Carta Albă a IMM-urilor din România”, ediția a XIV-a

Sub lupa actualității

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România – CNIPMMR lansează joi, 14 iulie, versiunea în limba română a ,,Cartei Albe a IMM-urilor din România”, ediția a XIV-a. Lucrarea a fost realizată de un colectiv de specialiști și este – așa cum aminteam – cel de-al XIV-lea raport de cercetare privind situația IMM-urilor din țara noastră, fenomenul intreprenorial, performanțele și problematica IMM-urilor, fiind un titlu de referință în literatura de specialitate, atât în România, cât și la nivelul Uniunii Europene.

1 ianuarie 1970


Mâine se lansează „Carta Albă a IMM-urilor din România”, ediția a XIV-a

Sub lupa actualității

Reamintim că mâine, 14 iulie, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România – CNIPMMR va lansa versiunea în limba română a „Cartei Albe a IMM-urilor din România”, ediția a XIV-a. Lucrarea a fost realizată de un colectiv de specialiști și este – așa cum aminteam – cel de-al XIV-lea raport de cercetare privind situația IMM-urilor din țara noastră, fenomenul intreprenorial, performanțele și problematica IMM-urilor, fiind un titlu de referință în literatura de specialitate, atât în România, cât și la nivelul Uniunii Europene.

1 ianuarie 1970


S-a lansat „Carta Albă a IMM-urilor din România 2016”

Sub lupa actualității

Astăzi s-a lansat versiunea în limba română a „Cartei Albe a IMM-urilor din România 2016”, editată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR). Este cel de-al XIV-lea raport de cercetare privind situația IMM-urilor din țara noastră, fenomenul intreprenorial, performanțele și problematica IMM-urilor, fiind un titlu de referință în literatura de specialitate, atât în România, cât și la nivelul Uniunii Europene.

1 ianuarie 1970


INS: Managerii se așteaptă la creșterea activității în industria prelucrătoare, construcții, comerț și servicii

Sub lupa actualității

Managerii din industriile prelucrătoare, construcțiilor, comerțului cu amănuntul și serviciilor preconizează o creștere moderată a activității în următoarele trei luni, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).

1 ianuarie 1970


Studiu: 80% dintre managerii de top admit că au luat decizii strategice pornind de la informații eronate

Sub lupa actualității

Managerii cu experiență se străduiesc să ia deciziile corecte, în condițiile în care 72% dintre organizații admit că au avut minimum o inițiativă strategică eșuată pe fondul erorilor din procesul decizional, în ultimii trei ani, potrivit unui studiu realizat de Chartered Institute of Management Accountants (CIMA) și American Institute of Certified Public Accountants (AICPA).

1 ianuarie 1970


Managerii români estimează o creștere moderată a afacerilor până în decembrie

Sub lupa actualității

Directorii firmelor din România se așteaptă la o creștere moderată a activității în toate sectoarele economice, cu excepția construcțiilor, în perioada octombrie-decembrie și la o scădere a numărului de salariați în sectorul de comerț și în construcții, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS).

1 ianuarie 1970


INS: Managerii din România estimează un declin al afacerilor din comerț și construcții până în ianuarie

Sub lupa actualității

Directorii firmelor din România se așteaptă la o scădere moderată a activității în comerț și la un declin abrupt în construcții în perioada noiembrie-ianuarie, precum și la o scădere a numărului de salariați în cele două sectoare, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS).

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.