Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, apreciat de FMI
Ministrul Economiei, Mihai Tudose, a avut astăzi o întâlnire cu o delegație a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Reza Baqir. Echipa FMI se află în țara noastră pentru consultările anuale privind evoluțiile economice și financiare din România.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial