Cuvinte cheie » ministerul educatiei

Ministerul Educației a lansat pe agenda publică dezbaterea privind noua Lege a educației

Direct de la sursă

Ministerul Educației Naționale (MEN) a prezentat săptămâna trecută, cu prilejul unui eveniment organizat la Academia de Studii Economice din București (eveniment intitulat Învățământul universitar – prezent și viitor), direcțiile de acțiune privind asumarea opțiunilor majore ale educației și elaborarea proiectului de Lege a educației.

Nr. 10, 21-27 martie 2017


Ministerul Educației a aprobat noile programe școlare pentru ciclul gimnazial

Direct de la sursă

Ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, a aprobat, prin ordin, noile programe școlare pentru ciclul gimnazial. „Programele pentru gimnaziu continuă abordarea dezvoltării curriculare din învățământul primar și se axează pe formarea competențelor-cheie.”

Nr. 9, 14-20 martie 2017


Cursurile anului școlar 2017-2018 vor începe luni, 11 septembrie 2017

Direct de la sursă

Ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, a aprobat, prin ordin, structura anului școlar 2017-2018. Potrivit documentului, cursurile noului an școlar încep luni, 11 septembrie, și însumează 167 de zile lucrătoare (35 de săptămâni). Structura anului școlar cuprinde semestrul I (11 septembrie 2017 – 2 februarie 2018) și semestrul al II-lea (12 februarie 2018 – 15 iunie 2018).

Nr. 8, 7-13 martie 2017


Au fost aprobate Metodologia și calendarul de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018

Direct de la sursă

Ministerul Educației Naționale informează că prin Ordinul de ministru nr. 3.247/2017 au fost aprobate Metodologia și calendarul de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018. În clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2017, inclusiv.

Nr. 7, 28 feb. - 6 mar. 2017


Majorări salariale pentru personalul nedidactic din învățământ

Direct de la sursă

Personalul nedidactic din învățământ va beneficia de salarii mai mari începând cu luna februarie 2017, după ce Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență în acest sens. „Actul normativ va soluționa o serie de probleme apărute în salarizarea personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar, prin așezarea pe grilă, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal”.

Nr. 7, 28 feb. - 6 mar. 2017


Proiectul de ordin privind structura anului școlar 2017-2018, în consultare publică

Curier legislativ

Ministerul Educației Naționale a lansat în consultare publică, până la 24 februarie, proiectul ordinului de ministru privind structura anului școlar 2017-2018. Conform proiectului, anul școlar 2017-2018 va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 174 de zile lucrătoare. Cursurile vor începe la 11 septembrie 2017 și se vor încheia la 22 iunie 2018.

Nr. 4, 7-13 februarie 2017


2017 – anul învățământului profesional și tehnic în România

Direct de la sursă

Ministerul Educației Naționale și Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT) vor derula programul național 2017 – anul învățământului profesional și tehnic în România. Desfășurarea acestei campanii de informare și conștientizare privind rolul învățământului profesional și tehnic, dar și a învățământului dual a fost aprobată prin ordin al ministrului de resort.

Nr. 1, 17-23 ianuarie 2017


Noi standarde și indicatori de performanță în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a școlilor doctorale, pe domenii

Direct de la sursă

Prin ordin al ministrului Educației Naționale a fost aprobată metodologia privind autorizarea, acreditarea și evaluarea periodică a școlilor doctorale, pe domenii. Actul normativ are la bază cele trei domenii de asigurare a calității – capacitatea instituțională, eficacitatea educațională și managementul calității – în raport cu care sunt definite standardele, standardele de referință și indicatorii de performanță care trebuie îndepliniți de o școală doctorală pentru a putea funcționa.

Nr. 1, 17-23 ianuarie 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.