Au scăzut randamentele la care se împrumută statul român
Randamentele la care se împrumută statul român sunt în scădere semnificativă, chiar și după rezultatul referendumului din Marea Britanie, iar cererea în cadrul licitațiilor la titlurile de stat este foarte mare, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP), citat de Agerpres.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale