A fost aprobat mecanismul prin care primăriile să poată acoperi cofinanțările proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la UE
Guvernul a aprobat proiectul de act normativ propus de Ministerul Finanțelor (MF) pentru ca unitățile administrativ-teritoriale (UAT-uri) să poată solicita, în cursul anului 2024, până cel târziu la 30 septembrie, contractarea de împrumuturi de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1 ...
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial