ANAF solicită simplificarea procesului de administrare a impozitului pe veniturile persoanelor fizice
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că propune Ministerului Finanțelor Publice (MFP) simplificarea procesului de administrare a impozitului pe veniturile persoanelor fizice. Totodată, la cererea MFP, ANAF a transmis și câteva observații la amendamentele primite de la Comisia de buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților la proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 3/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pe care le prezentăm în continuare:
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial