Cuvinte cheie » natura

PAID: În luna iulie, inundațiile au fost principala cauză a daunelor înregistrate la nivel național

Sub lupa actualității

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a înregistrat în luna iulie un total de 301 dosare de daună avizate, dintre care 271 au fost deschise pe fondul inundațiilor ce au avut loc pe întreg teritoriul țării, potrivit unui comunicat al societății.

1 ianuarie 1970


Populația rezidentă în România, 19,76 milioane la 1 ianuarie 2016

Sub lupa actualității

La 1 ianuarie a.c. populația rezidentă a fost de 19,76 milioane persoane, în  scădere cu 110.700 persoane față de aceeași dată a anului anterior, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS). Cauza principală a acestei diminuări o reprezintă sporul natural negativ (-75.655 persoane).

1 ianuarie 1970


Ministrul Energiei: Pregătim o reformă a pieței gazelor; 40% din consumul României se va tranzacționa pe bursă

Sub lupa actualității

Producătorii și furnizorii de gaze vor fi obligați ca, începând de anul viitor, să tranzacționeze pe bursă cel puțin 40% din cantitatea comercializată, altfel vor primi amenzi semnificative care vor fi raportate la cifra de afaceri, a declarat ministrul Energiei, Victor Grigorescu, într-un interviu acordat Agerpres.

1 ianuarie 1970


PwC: Industria silvică și de prelucrare a lemnului din România are o pondere de 3,5% la formarea PIB

Sub lupa actualității

Contribuția directă a industriei lemnului la formarea PIB în România a fost relativ constantă în ultimul deceniu (variind între 1,1% și 1,5%), potrivit unui studiu al PwC România. Din acest punct de vedere, România se situa în 2014 pe locul 9 în cadrul Uniunii Europene (1,1% comparativ cu media UE de 0,4%).

1 ianuarie 1970


România a majorat substanțial în 2015 importurile de produse petroliere prelucrate și cărbune

Sub lupa actualității

România a majorat substanțial, în 2015, importurile de produse petroliere rafinate la rafinării din alte state și cele de cărbune, în timp ce importurile de țiței și de gaze naturale au scăzut semnificativ, arată datele publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS).

1 ianuarie 1970


Autoritatea Națională pentru Turism a lansat broșura „Turism în România”

Sub lupa actualității

Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) a realizat o broșură de prezentare a turismului în România care are ca scop informarea  turiștilor și a reprezentanților industriei turistice cu privire la acțiunile de dezvoltare și promovare.

1 ianuarie 1970


Ministrul Energiei: România va atinge un consum istoric de gaze, de peste 72 milioane mc/zi

Sub lupa actualității

România va atinge în această perioadă un consum maxim istoric de gaze, estimat la 72-74 milioane metri cubi pe zi, din care o cantitate de circa 16 milioane mc de gaze este asigurată din import, a declarat astăzi ministrul Energiei, Toma Petcu.

1 ianuarie 1970


Populația României s-a diminuat anul trecut cu aproape 67.000 de locuitori

Sub lupa actualității

Populația României a scăzut, în 2016, cu 66.718 de locuitori, diminuarea fiind mai mare decât cea înregistrată în anul precedent, arată datele publicate, astăzi, de Institutul Național de Statistică (INS).

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.