Cuvinte cheie » piata de capital

Guvernul a decis înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții

Prim-plan decizional

Executivul a adoptat un memorandum privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), care va avea drept scop dezvoltarea și finanțarea proiectelor de investiții rentabile și sustenabile, fiind un mecanism de finanțare care va identifica și materializa oportunități investiționale cu impact în dezvoltarea economică durabilă și crearea de noi locuri de muncă pe termen lung.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


Cât costă listarea unei companii la Bursa de Valori București?

Piața de capital

După cum se știe, Bursa de Valori București (BVB) reprezintă o punte între antreprenorii în căutarea finanțării pentru afaceri și investitorii care au banii necesari antreprenorilor. Listarea la bursă reprezintă unul dintre cei mai importanți pași din viața unei companii care dorește să obțină capital pentru dezvoltare. În acest context, pentru cei interesați, BVB prezintă, într-un comunicat, lista tarifelor percepute pentru listarea unei companii.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


BVB: România va atrage miliarde de euro, odată promovată la statutul de piață emergentă

Piața de capital

România este pe ultima sută de metri de a fi promovată la statutul de piață emergentă, o schimbare care va aduce fluxuri masive de capital în economia locală, au susținut reprezentanții pieței de capital prezenți la conferința Piața de capital din România – Următoarele dezvoltări capitale, eveniment organizat de Bursa de Valori București (BVB) și găzduit de Banca Națională a României (BNR).

Nr. 4, 7-13 februarie 2017


Made in Romania – un proiect de promovare și îndrumare a companiilor, în primul rând a IMM-urilor, cu potențial de creștere

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Alexandra Rizea

Bursa de Valori București (BVB) a lansat Made in Romania – liga celor 15 companii pentru creșterea economiei românești. Made in Romania este un proiect unic, organizat pentru prima dată în istoria pieței de capital românești, pentru a identifica și susține viitoarele motoare ale economiei locale sau din regiune. Proiectul este realizat împreună cu Grupul Financiar Banca Transilvania, Google, Mazars și NN.

Nr. 4, 7-13 februarie 2017


Adoptarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară în cadrul societăților de investiții financiare

Expertiza și auditul afacerilor

Ștefan Doba

În opinia noastră, adoptarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară de către societățile de investiții financiare reprezintă mai mult decât o simplă modificare a reglementărilor contabile. Datorită cerințelor cuprinse în cadrul IFRS, adoptarea aces­tora instituie un nou sistem de evaluare și prezentare în situațiile fi­nan­ciare și asigură creșterea relevanței informațiilor contabile și implicit a încrederii în acestea.

Nr. 3, 31 ian. - 6 feb. 2017


Piața de capital din România, la un pas de a atinge statutul de „piață emergentă”

Sub lupa actualității

Oana Posdărescu

Bursa de Valori București (BVB) a anunțat un progres important în procesul de promovare a pieței de capital din România în categoria piețelor mai dezvoltate la nivel global, spre statutul de piață emergentă.

1 ianuarie 1970


Măsuri pentru creșterea transparenței și integrității pe piața de capital

Sub lupa actualității

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, ce conține reglementări menite să contribuie la creșterea transparenței, integrității pe piața de capital și a competitivității emitenților autohtoni.

1 ianuarie 1970


Parteneriat pentru promovarea României în rândul investitorilor străini

Sub lupa actualității

Bursa de Valori București (BVB), alături de Ministerul Economiei, Comerțului și Relației cu Mediul de Afaceri (MECRMA), au colaborat pentru realizarea Ghidului Investitorului Străin, disponibil pe pagina oficiala de Internet www.investromania.gov.ro.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.