Cuvinte cheie » pib

În colimator: inițiativele parlamentare din preajma alegerilor

Revista presei economice

Controverse acute se desfășoară și în legătură cu recentele acte legislative îndreptate spre reducerea unui număr semnificativ de taxe și majorarea salariilor unor importante segmente ale bugetarilor. Unele puncte de vedere consideră că este vorba despre măsuri cu caracter reparatoriu, care pot fi susținute cu resursele bugetare existente.

Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016


În trei trimestre, deficit bugetar de 0,49% din PIB

Breviar statistic

Execuția bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2016 s-a încheiat cu un deficit de 3,7 miliarde de lei, respectiv 0,49% din PIB, potrivit Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Veniturile bugetului general consolidat au însumat, în perioada analizată, 165,8 miliarde de lei (21,9% din PIB), fiind cu 2% mai mici în termeni nominali față de aceeași perioadă a anului precedent.

Nr. 31, 1-7 noiembrie 2016


Ministrul german al finanțelor: „Creștere economică în vremuri grele”

Revista presei economice

Ziarul Financiar din 27 octombrie a.c. consemnează că participarea la conferința „Ro­mânia: oportunități de investiții într-o economie globală plină de provocări”, desfășurată la București, a prilejuit ministrului german al finanțelor, Wolfgang Schäuble, formularea unor aprecieri pozitive la adresa economiei românești, mai ales în ceea ce privește ritmul de creștere a PIB, „ceea ce este de remarcat în aceste vremuri grele”.

Nr. 31, 1-7 noiembrie 2016


România, locul al treilea în UE în funcție de cel mai scăzut deficit bugetar, în 2015

Breviar statistic

Țara noastră se află pe locul al treilea în Uniunea Europeană în funcție de cel mai scăzut deficit bugetar în 2015, de 0,8%, deficite mai mici fiind înregistrate în Lituania, 0,2%, și Cehia, 0,6%, potrivit datelor publicate de biroul european de statistică, Eurostat, citate de News.ro. Austria se află pe locul al patrulea, cu un deficit bugetar de 1%.

Nr. 30, 25-31 octombrie 2016


Cheltuielile pentru protecția mediului la nivel național, 2,2% din PIB în anul 2015

Breviar statistic

Companiile din România și autoritățile au cheltuit anul trecut 15,6 miliarde lei (cca 3,5 miliarde euro), echivalent cu 2,2% din produsul intern brut (PIB), pentru protecția mediului, din care aproape jumătate s-au alocat în domeniul deșeurilor, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Pentru comparație, în 2014, cheltuielile respective au echivalat cu 1,9% din PIB.

Nr. 30, 25-31 octombrie 2016


Euforia nu ajută economia

Comentariul ediției

Teodor Brateș

Confirmarea – prin recentul comunicat al Institutului Național de Statistică (INS) – a ritmului de creștere economică a României, respectiv un spor de 5% față de primul semestru din 2015, a declanșat un val de analize, de aprecieri în care notele pesimiste au devenit, ca să zic așa, minoritare. Ba mai mult, unii analiști consideră că economia țării noastre „trăiește momente astrale”.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016


Incubatoarele de afaceri. Oportunități și facilități fiscale

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR, Radu Ciobanu

Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii reprezintă principala componentă a eco­no­miei care asigură sustenabilitatea bugetului de stat și a bugetelor locale, deoarece de cele mai multe ori vorbim despre afaceri la început de drum, scopul lor fiind acela de dezvoltare, de creare de noi locuri de muncă și de inovare, atât în ceea ce privește produsul, cât mai ales în rândul serviciilor.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016


Țara noastră, pe locul 48 în lume la capitolul inovare

Revista presei economice

Tema inovării, cu multiplele ei fațete, dar mai ales prin prisma importanței ei excepționale, a făcut și face obiectul unor informații și analize frecvente în presa economică autohtonă. În ultimele zile, atenția a fost concentrată asupra datelor Eurostat, care situează țara noastră pe ultimul loc în UE la indicatorul care vizează ponderea cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare în PIB.

Nr. 28, 11-17 octombrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.