Cuvinte cheie » poluare

Program de reducere a poluării pentru apele de suprafață

Sub lupa actualității

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, prin hotărâre, Programul de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor și pierderilor de substanțe prioritar periculoase și alte măsuri pentru principalii poluanți, precum și Lista actualizată a substanțelor prioritare din domeniul politicii apei.

1 ianuarie 1970


Ministerul Mediului: Este important să ne asigurăm că tranziția către neutralitatea climatică este echitabilă și incluzivă

Sub lupa actualității

Este important să ne asigurăm că tranziția către neutralitatea climatică este echitabilă și incluzivă, ținând cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate, a declarat, luni, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, ...

1 ianuarie 1970


Noi măsuri de îmbunătățire a calității aerului în UE

Sub lupa actualității

Parlamentul European (PE) a adoptat astăzi acordul politic provizoriu la care s-a ajuns cu țările UE privind noi măsuri de îmbunătățire a calității aerului în UE, astfel încât acesta să nu mai fie dăunător sănătății umane, ecosistemelor naturale și biodiversității. Potrivit unui ...

1 ianuarie 1970


Secretar de stat: În transporturi emisiile cresc; nu vom atinge „net zero” dacă domeniile nu vor performa unitar

Sub lupa actualității

România nu va atinge „net zero” în 2050, conform strategiei pe termen lung, dacă nu se va înregistra o evoluție unitară din acest punct de vedere în toate domeniile cum ar fi transporturile sau construcțiile, a declarat secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), ...

1 ianuarie 1970


Ionuț Sorin Banciu (MMAP): Oportunitățile de finanțare vor fi din ce în ce mai mult legate de țintele de decarbonizare

Sub lupa actualității

Oportunitățile de finanțare, cel puțin finanțare publică, vor fi din ce în ce mai mult legate de țintele de decarbonizare, nu doar de "net zero", ci și de zero poluare și stoparea declinului biodiversității, a declarat secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), ...

1 ianuarie 1970


ANPM: Triplare a numărului de cazuri de incendii de vegetație în România, în luna iunie

Sub lupa actualității

Numărul incendiilor de vegetație înregistrate în România în luna iunie a acestui an a fost de aproape trei ori mai mare decât în perioada similară din 2023, informează Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), într-un comunicat citat de Agerpres. "Avântul piromanilor în a da ...

1 ianuarie 1970


UE va impune limite mai stricte pentru poluarea aerului din 2030

Sub lupa actualității

Miniștrii mediului din Uniunea Europeană, reuniți luni la Luxemburg, au aprobat oficial obiective mai stricte privind poluarea aerului aplicabile din 2030, informează dpa, preluată de Agerpres. Circa 300.000 de decese anual în Uniunea Europeană pot fi puse pe seama poluării aerului, care reprezintă ...

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.