De la posibilitate la realitate
O frază dintr-o emisiune de televiziune merită, credem (vom vedea imediat de ce am subliniat cuvântul), să prefațeze rubrica de față: „Mai devreme decât s-a crezut, s-a dovedit că poate fi posibil ca…”. Aici avem de-a face cu o dublă eroare. Atunci când „crezi” că se va întâmpla ceva, evident, iei în calcul – în cel mai înalt grad – „posibilitatea” ca acel ceva să se împlinească. Totodată, verbul „poate” indică (înseamnă) exact ceea ce este „posibil”.
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru