Analiza poziției financiare a întreprinderii
Expertiza și auditul afacerilor
Poziția financiară a întreprinderii reprezintă totalitatea activelor și capitalurilor asupra cărora aceasta își exercită controlul. Analiza poziției financiare se realizează pe baza unor indicatori determinați cu ajutorul informațiilor din bilanț, respectiv activul net contabil/situația netă, fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă, pe care îi prezentăm în cele ce urmează.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial