Cuvinte cheie » profesional

CECCAR Vâlcea – seminar Dosarul prețurilor de transfer – de la opțional la obligatoriu

Sub lupa actualității

Oana Posdărescu

Pentru a veni în sprijinul membrilor săi în ceea ce privește dezvoltarea profesională continuă, Filiala CECCAR Vâlcea organizează astăzi, 7 aprilie 2016, un seminar cu tema Dosarul prețurilor de transfer – de la opțional la obligatoriu. Întâlnirea va avea loc la sediul filialei, cu începere de la ora 16.00. 

1 ianuarie 1970


ANOFM derulează, de luna viitoare, 161 programe de formare profesională

Sub lupa actualității

Alexandra Rizea

3.098 persoane vor putea participa la cursurile gratuite organizate, anul acesta, începând din luna mai, în toată țara, de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit unui comunicat al instituției, cursurile se vor desfășura în cadrul a 161 programe de formare profesională, iar cele mai multe locuri disponibile vizează calificări în meserii.

1 ianuarie 1970


Costin Borc: Șanse ratate ale capitalului românesc

Sub lupa actualității

Profesionalizarea companiilor de stat este critică pentru mediul de afaceri privat, având în vedere faptul că reputația firmelor cu capital românesc este afectată din cauza asocierii cu acte de corupție produse în principal în întreprinderile de stat, situație care determină oamenii bine pregătiți să lucreze în multinaționale, susține vicepremierul și ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Costin Borc.

1 ianuarie 1970


INS: 3,64 milioane de copii, elevi și studenți în sistemul național de educație, în anul școlar/universitar 2015-2016

Sub lupa actualității

Sistemul național de educație a însumat, în anul școlar/universitar 2015-2016, un total de 3,642 milioane de copii, elevi, studenți și cursanți, în timp ce personalul didactic a ajuns la 237.400 de persoane, echivalentul unui raport mediu de 15 copii la un cadru didactic, relevă datele publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS).

1 ianuarie 1970


Completarea reglementărilor privind actele de studii pentru învățământul preuniversitar

Sub lupa actualității

Certificatele de calificare și calificare profesională ce vor fi eliberate absolvenților din sistemul național de învățământ preuniversitar vor fi însoțite de un Supliment descriptiv, în format Europass, care va atesta dobândirea de competențe specifice unei calificări profesionale pentru un anumit nivel de pregătire profesională, potrivit unui act normativ adoptat astăzi de Guvern.

1 ianuarie 1970


ANOFM: 157 programe de formare profesională gratuite vor începe în luna august, la nivel național

Sub lupa actualității

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că, la nivel național, 157 de programe de formare profesională gratuite vor începe în luna august 2016, iar 3090 de persoane vor putea participa la cursuri.

1 ianuarie 1970


ANOFM: 185 programe de formare profesională vor începe în septembrie

Sub lupa actualității

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza, în luna septembrie, 185 de programe de formare profesională pentru un număr de 3546 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite.

1 ianuarie 1970


MECRMA pregătește un set de măsuri pentru a permite întreprinderilor să înființeze școli profesionale

Sub lupa actualității

Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) pregătește, împreună cu Ministerul Educației și cu cel al Muncii, un pachet de măsuri care să permită întreprinderilor să înființeze școli profesionale pentru pregătirea personalului de care au nevoie, a declarat astăzi ministrul Economiei, Costin Borc, în cadrul unei conferințe pe teme de digitalizare.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.