Cuvinte cheie » program

APIA: Vânzările de autovehicule au crescut cu 6,9%, în primele cinci luni

Breviar statistic

Vânzările de autovehicule au înregistrat în România, în primele cinci luni ale anului, un salt de 6,9%, până la un volum de 46.222 de unități, în timp ce producția națională a scăzut cu 6,9% față de aceeași perioadă din 2015, arată datele publicate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). Autoturismele, care reprezintă 77,6% din vânzările consemnate în primele cinci luni din 2016 (35.889 unități), înregistrează o creștere de 0,9%, iar vehiculele comerciale (marfă și persoane) 34,3%.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


NATURA FEST

Sub lupa actualității

Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, organizează, în perioada 17-19 iunie, în Parcul Izvor, a treia ediție a evenimentului NATURA FEST, un festival care militează pentru un comportament mai responsabil față de mediul înconjurător.

17 iunie 2016


Circa 100.000 de persoane angajate, prin ANOFM, în primele patru luni

Sub lupa actualității

Ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, de la începutul anului și până la 30 aprilie 2016 au fost încadrate 99.462 de persoane, ceea ce reprezintă 27,63 % din ceea ce s-a programat pentru anul 2016.

10 iunie 2016


MFE: Peste 1.100 de schițe de proiecte înregistrate prin aplicația MySMIS

Sub lupa actualității

Peste 1.100 de schițe de proiecte pentru solicitare de finanțare europeană au fost înregistrate prin aplicația MySMIS, după trei săptămâni de la lansarea apelurilor deschise în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU), informează Ministerul Fondurilor Europene (MFE).

7 iunie 2016


Strategii de dezvoltare antreprenorială pentru satul românesc

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Alexandra Rizea

Romanian Business Leaders (RBL), organizația care reunește cei mai importanți antreprenori și manageri de top din țara noastră, a lansat săptămâna trecută programul Antreprenorești – Adoptă un sat!, care își propune să sprijine prin strategii de dezvoltare satul românesc, în contextul în care – potrivit datelor RBL – anual, 80.000 de români, echivalentul a 24 de comune, își părăsesc satele pentru un trai mai bun în afara țării.

Nr. 11, 7-13 iunie 2016


Program de educație financiară pentru studenți

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

Bursa de Valori București (BVB) a lansat oficial al treilea pilon al programului Fluent în Finanțe, destinat studenților. Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte educaționale ale BVB, care își propune să susțină creșterea gradului de educație financiară în țara noastră. Această a treia etapă a programului, intitulată Fluent în Finanțe 3.0, este derulată de BVB împreună cu cinci dintre cele mai prestigioase universități din România: Universitatea Politehnica din București, Universitatea București, Universitatea Româno-Americană, Școala Națională de Studii Politice și Administrative și Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”.

Nr. 2, 5-11 aprilie 2016


Patru scheme de ajutor de minimis pentru IMM-uri

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Guvernul a aprobat un memorandum privind susținerea a patru scheme de ajutor de minimis pentru programele de stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, primele din cele zece programe naționale adresate antreprenorilor în acest an. Cele patru scheme de minimis sunt concepute ca programe multianuale, cu orizont până în 2020, asigurându-se finanțarea de la bugetul de stat.

Nr. 11, 7-13 iunie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.