Prima ședință a Comisiei Prezidențiale privind Proiectul de Țară
Astăzi a avut loc, la Palatul Cotroceni, prima ședință a Comisiei Prezidențiale privind Proiectul de Țară, condusă de Președintele României, Klaus Iohannis. Șeful statului a precizat că „toți membrii comisiei sunt hotărâți să se implice, toți au venit cu idei foarte bune, cu evaluări foarte bune, și cred că vom avea în timp util realmente un Proiect de Țară, care reprezintă o viziune pentru România”.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial