Cuvinte cheie » sec

Unitate în diversitate

Unitate în diversitate

Lucrările Congresului al XXI-lea al Profesiei Contabile din România

Continuăm să prezentăm sinteze ale lucrărilor recentului Congres al Profesiei Contabile din România, astfel încât să conturăm o imagine de ansamblu a importantului eveniment cu ecourile lui atât în rândurile experților contabili și contabililor autorizați din țară, cât și pe plan internațional. Astfel, la relatările din numerele precedente, referitoare la sesiunile reuniunii, adăugăm, astăzi, elemente care scot în evidență nu numai multitudinea de servicii prestate de comunitatea noastră profesională, ci și complexitatea lor, rezultată din interacțiunea unui mare număr de factori.

Nr. 31, 1-7 noiembrie 2016


Autovit.ro: creșteri record ale pieței auto

Breviar statistic

Alexandra Rizea

În primele nouă luni ale anului 2016 s-au înregistrat creșteri record pentru toate segmentele pieței auto: mașini noi, mașini la mâna a doua din import și reînmatriculări. Autoturismele second hand aduse din străinatate au avut cel mai mare avans ca proporție din totalul volumului de înmatriculări, cât și ca volum de unități, potrivit unei analize realizate de Autovit.ro.

Nr. 31, 1-7 noiembrie 2016


Standarde, reglementare, piață – se preconizează o nouă practică în audit? Conferința anuală a Camerei Auditorilor din Polonia

Agenda CECCAR

Președintele Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, a participat, în perioada 17-19 octombrie a.c., la cea de-a XVII-a Conferință anuală a Camerei Auditorilor din Polonia (KiBR). Întrunirea s-a desfășurat în apropierea Varșoviei și a reunit, în cele șase sesiuni de dezbateri, reprezentanți ai organismelor profesionale regionale, membri ai structurilor KiBR, reprezentanți ai instituțiilor statului, ai mediului universitar, Big Four și ai unor companii de expertiză și IT.

Nr. 30, 25-31 octombrie 2016


Incubatoarele de afaceri. Oportunități și facilități fiscale

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR, Radu Ciobanu

Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii reprezintă principala componentă a eco­no­miei care asigură sustenabilitatea bugetului de stat și a bugetelor locale, deoarece de cele mai multe ori vorbim despre afaceri la început de drum, scopul lor fiind acela de dezvoltare, de creare de noi locuri de muncă și de inovare, atât în ceea ce privește produsul, cât mai ales în rândul serviciilor.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016


Un nou instrument pentru promovarea României ca destinație de business

Direct de la sursă

InvestRomania a lansat clipul de promovare a României ca destinație de business „Romania, the Strategic Choice”, în scopul promovării avantajelor competitive ale țării noastre în rândul investitorilor străini. „Prin acest clip, InvestRomania a creat un nou instrument pentru promovarea României ca destinație de business. Filmul este creat modular, astfel încât să poată fi adaptat de către orice persoană, în funcție de sectorul de interes”, a declarat Manuel Costescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016


Noi estimări privind creșterea economiei românești

Revista presei economice

După ce organizațiile financiare internaționale și cele mai prestigioase agenții de rating au îmbunătățit estimările privind perspectivele economice ale țării noastre, a venit rândul Grupului austriac Erste să revizuiască în creștere anticipările de la mijlocul anului, de la 4,1% la 4,5% pentru 2016. În consemnarea acestei estimări, ziarul Bursa din 14 octombrie reține că „în 2017, politica fiscală ar putea susține mai puțin economia, în timp ce riscuri externe precum Brexit-ul și tulburările politice din Turcia, al șaselea partener comercial al României, ar putea la rândul lor să influențeze negativ avansul PIB”.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016


MFE finanțează legătura între învățământ și piața muncii: 47,8 milioane euro pentru stagii de practică plătite

Fonduri europene

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a deschis apelul de proiecte „Stagii de practică pentru elevi și studenți, în sectorul agroalimentar, industrie și servicii“, cu o alocare totală de peste 47,8 milioane euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU). Fondurile europene destinate acestui apel au ca obiectiv creșterea numărului absolvenților integrați pe piața muncii, prin susținerea programelor de învățare la locul de muncă pentru elevii din învățământul gimnazial, liceal și post-liceal, inclusiv școli de maiștri.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016


Bruxelles: Ședința Grupei de lucru Sector Public

Agenda CECCAR

Membrii Grupei de lucru Sector Public a Federației Experților Contabili Europeni (FEE) s-au reunit, la 12 octombrie a.c., la birourile Federației din Bruxelles. La reuniune a participat și reprezentantul CECCAR, specialist în domeniul contabilității din sectorul public. Agenda ședinței a inclus dezbaterea strategiei Grupei de lucru pe 2017-2018, potențiale proiecte și direcții viitoare de lucru, certificarea în sectorul public, dar și consultări pe marginea unor documente elaborate de IPSASB.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.