La București va avea loc seminarul cu tema Prețuri de transfer
Centrul de Excelență în Business și Economie organizează la București, în 9 iunie, începând cu ora 16.30, seminarul cu tema Prețuri de transfer, susținut de lect. univ. dr. Florentin Caloian. Seminarul se va desfășura la sediul Filialei CECCAR București, în Amfiteatrul „Prof. univ. dr. Marin Toma”. Cu această ocazie vor fi dezbătute principalele aspecte legate de dosarul prețurilor de transfer, seminarul fiind adresat atât membrilor CECCAR, cât și specialiștilor din alte domenii.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale