Cuvinte cheie » stat

Seminarul membrilor de onoare ai Academiei de Științe și Tehnici Contabile și Financiare din Franța

Direct de la sursă

Așa cum am anunțat într-o ediție anterioară a publicației noastre, Academia de Științe și Tehnici Contabile și Financiare din Franța organizează, la 25 ianuarie a.c., Seminarul membrilor de onoare, întâlnire care îl va avea ca invitat special pe Jean-Marc Sauve, președintele Consiliului de Stat.

Nr. 1, 17-23 ianuarie 2017


INS: 900.000 lei – pragurile valorice Intrastat pentru anul 2017

Curier legislativ

Actul normativ care stabilește pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informațiilor statistice de comerț intracomunitar cu bunuri în anul 2017 a fost publicat recent în Monitorul Oficial (nr. 1005/14.12.2016). Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică (INS) nr. 1.302/2016 prevede că pragurile valorice Intrastat pentru anul viitor sunt de 900.000 lei atât pentru expedierile intracomunitare de bunuri, cât și pentru introducerile intracomunitare de bunuri.

Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017


Noi proceduri pentru ridicarea vehiculelor parcate neregulamentar

Direct de la sursă

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care se stabilesc reguli pentru ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, informează un comunicat de presă emis de Executiv. Potrivit sursei citate, Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost modificat și completat astfel încât să fie rezolvate problemele existente în acest domeniu.

Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017


Numărul mediu de pensionari în T3, 5,251 milioane de persoane

Breviar statistic

Numărul mediu de pensionari a fost, în al treilea trimestru al anului, de 5,251 milioane, în scădere cu 9.000 de persoane față de trimestrul precedent, relevă datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Pensia medie lunară în intervalul analizat a fost de 951 lei, mai mare cu 0,8% față de trimestrul precedent. Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 931 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit și contribuția de asigurări sociale de sănătate) și câștigul salarial mediu net a fost de 53,3% (comparativ cu 53,7% în trimestrul precedent).

Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017


Rata anuală a inflației, -0,7% în noiembrie

Breviar statistic

Rata anuală a inflației a coborât în luna noiembrie la -0,7%, de la -0,4% în luna precedentă, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Datele INS, preluate de News.ro, relevă că prețurile de consum au crescut în noiembrie, în medie, cu 0,07% comparativ cu luna octombrie. Astfel, alimentele s-au scumpit cel mai mult luna trecută, cu 0,23%, în medie, față de luna octombrie, în timp ce prețurile mărfurilor nealimentare au urcat nesemnificativ, cu 0,02%.

Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017


Eurostat: Un sfert dintre români au salarii mici

Breviar statistic

Statele membre ale Uniunii Europene cu cel mai mare număr de lucrători în categoria cu salarii mici sunt Letonia (25,5%), România (24,4%), Lituania (24%) și Polonia (23,6%), se arată într-un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România. Pe ansamblul UE, unul din șase lucrători este inclus în această categorie, statele membre unde acest număr este redus fiind Suedia (2,6%), Belgia (3,8%) și Finlanda (5,3%).

Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017


BNR: Investițiile străine directe, 3,73 miliarde de euro în primele zece luni

Breviar statistic

În perioada ianuarie-octombrie 2016, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 2,919 miliarde de euro, comparativ cu 1,055 miliarde de euro în același interval al anului anterior, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). În structură, balanța bunurilor și balanța veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 1,506 miliarde de euro, respectiv cu 729 de milioane de euro, balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 262 de milioane de euro, iar balanța serviciilor, un excedent mai mare cu 633 de milioane de euro.

Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017


Proiecte aflate în dezbatere publică

Curier legislativ

Următoarele proiecte legislative sunt supuse dezbaterii publice pe site-urile ministerelor de resort: Proiect de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Instrucțiunilor de completare a numărului de evidență a plății; Proiect de ordin pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale, precum și pentru modificarea Ordinului președintelui ANAF nr. 3.454/2016 pentru aprobarea Procedurii de executare silită în cazul debitorilor care au de încasat sume certe, lichide și exigibile de la autorități sau instituții publice.

Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.