Cuvinte cheie » stat

Prețurile producției industriale au scăzut cu 2,3% în iulie

Sub lupa actualității

Prețurile producției industriale au scăzut cu 2,3% în iulie față de aceeași lună a anului precedent, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS). Cea mai mare diminuare a fost înregistrată în industria energetică, respectiv 9,6%, fiind urmată de industria bunurilor intermediare cu 2,9%.

1 ianuarie 1970


BVB: Tranzacții de peste 1,12 milioane lei cu titluri de stat Centenar

Sub lupa actualității

Valoarea totală a tranzacțiilor realizate cu titlurile de stat Centenar a fost de 1,12 milioane de lei, în prima lună de tranzacționare, reiese din datele Bursei de Valori București (BVB). Cea mai mare valoare a tranzacțiilor a fost realizată pe 19 august, respectiv 162.041 lei.

1 ianuarie 1970


Câștigul salarial mediu nominal net – 2078 lei, în iulie

Sub lupa actualității

În iulie, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 2875 lei, cu numai 1 leu mai mare decât în luna anterioară. Câștigul salarial mediu nominal net a fost de 2078 lei, înregistrând aceeași valoare ca și în luna precedentă, relevă datele publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS).

1 ianuarie 1970


INS: Economia României a crescut cu 5,2% în primul semestru

Sub lupa actualității

Andreea Cârstea

Produsul Intern Brut a urcat cu 5,2% în primul semestru din acest an (serie brută) raportat la perioada similară din 2015, păstrându-se aceeași creștere ca în datele semnal, relevă Institutul Național de Statistică. Potrivit datelor provizorii (1) publicate astăzi de INS, în semestrul I, consumul efectiv total a avut o contribuție de 80,6% la formarea PIB.

1 ianuarie 1970


Eurostat: România, cea mai mare creștere economică din UE în T2

Sub lupa actualității

Cu o creștere a PIB de 1,5% în trimestrul doi din 2016 comparativ cu precedentele trei luni, România a înregistrat cel mai semnificativ avans economic dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, conform celei de-a doua estimări publicate astăzi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

1 ianuarie 1970


Eurostat: Locuitorii din Atena, Roma, București și Paris, cel mai puțin satisfăcuți de viața în orașele lor

Sub lupa actualității

Nivelul de satisfacție față de viața în capitală era anul trecut sub 90%, în zece state membre ale Uniunii Europene (UE), în timp ce în 18 țări membre cel puțin nouă din zece locuitori sunt mulțumiți. Cel mai scăzut nivel de satisfacție față de viața în capitală s-a înregistrat în rândul locuitorilor din Atena (71%), Roma (80%), București și Paris (fiecare cu 83%), arată datele publicate astăzi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

1 ianuarie 1970


Deficitul balanței comerciale a crescut cu 29,7% în primele șapte luni

Sub lupa actualității

Deficitul balanței comerciale a crescut cu 29,7% în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2015, la peste 5,11 miliarde euro, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS). În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2016, exporturile FOB au însumat peste 32,995 miliarde euro, iar importurile CIF peste 38,107 miliarde euro.

1 ianuarie 1970


Rata anuală a inflației, minus 0,2% în august

Sub lupa actualității

Rata anuală a inflației a fost de minus 0,2% în luna august, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS). „Prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 0,2% în luna august 2016 comparativ cu luna august 2015.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.