Cuvinte cheie » telex

MFP: Populația a cumpărat titluri de stat de peste o jumătate de miliard de lei

Sub lupa actualității

Emisiunea de titluri de stat adresată persoanelor fizice, ediția Centenar, a ajuns la un volum total de subscriere de cinci ori mai mare decât valoarea anunțată, respectiv de peste 520 de milioane de lei. Această cerere a venit din partea unui număr foarte mare de cetățeni, reușind să atragă mai bine de 14.000 de cumpărători, de 11 ori mai mulți față de emisiunea similară de anul trecut, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP), citat de Agerpres.

1 ianuarie 1970


AFIR deschide o nouă sesiune pentru investițiile în activități neagricole în mediul rural

Sub lupa actualității

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide, în perioada 28 iulie – 30 noiembrie 2016, o nouă sesiune anuală de depunere a proiectelor de investiții pentru submăsurile din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020 prin care sunt finanțate proiectele de investiții în activități neagricole derulate în mediul rural, suma alocată fiind de 158 de milioane de euro.

1 ianuarie 1970


Ministerul Finanțelor a împrumutat 75 de milioane de lei de la bănci

Sub lupa actualității

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a atras marți, 26 iulie, 75 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de luni, când a împrumutat 500 de milioane de lei, printr-o emisiune de obligațiuni cu maturitate reziduală de 43 de luni, la un randament mediu de 2% pe an.

1 ianuarie 1970


Programele Casa Verde și Casa Verde Plus, în dezbatere publică

Sub lupa actualității

Ministerul Mediului a lansat marți, 26 iulie, în consultare publică, programele Casa Verde și Casa Verde Plus dedicate celor care doresc finanțare pentru dotarea caselor cu sisteme de producere a energiei nepoluante și izolarea lor cu materiale ecologice.

1 ianuarie 1970


Decizii CSAT

Sub lupa actualității

La încheierea ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) ce a avut loc astăzi, 26 iulie a.c., Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat: „Am ținut astăzi prima ședință a CSAT de după Summitul NATO de la Varșovia. După cum știți, Summitul a adus câteva decizii foarte importante pentru România, România în calitatea sa de membru NATO și de partener care și-a asumat un rol important pe securitate în regiune, partea sudică a Flancului Estic.

1 ianuarie 1970


Au scăzut restanțele la creditele în lei și în valută

Sub lupa actualității

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor, înregistrată în luna iunie 2016, se cifrează la 7,152 miliarde de lei, în scădere cu 12,93% față de suma raportată în mai, în timp ce restanțele la creditele în valută au coborât cu 12,76%, la 8,879 miliarde de lei (echivalent), conform unui raport al Băncii Naționale a României (BNR).

1 ianuarie 1970


În 2015, o gospodărie a cheltuit, în medie, 53,73 lei lunar pentru îmbrăcăminte

Sub lupa actualității

O gospodărie a cheltuit, în medie, 53,73 de lei lunar pentru îmbrăcăminte și 43,21 de lei pentru încălțăminte, în anul 2015, se arată într-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS) transmisă Agerpres.

1 ianuarie 1970


CFR: 15 poduri și podețe feroviare din sudul țării intră în reabilitare

Sub lupa actualității

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a finalizat procedura de licitație pentru reabilitarea a 15 poduri și podețe de cale ferată aflate pe raza Regionalei CF Craiova. Companiile desemnate câștigătoare pentru cele trei loturi de lucrări sunt Asocierea Arcada SA - SC Daria Const SRL, cu o oferta financiară finală în valoare de 8,38 milioane lei (fără TVA) pentru lotul I, Asocierea Strabag SRL – Starbag AG, cu o ofertă de 27,20 milioane lei (fără TVA) pentru lotul II și Asocierea Arcada SA – SC Daria Const SRL, cu o ofertă financiară finală cifrată la 25,89 milioane lei (fără TVA) pentru lotul III.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.