Cuvinte cheie » tic

Dacian Ciolos s-a întâlnit cu Michel Barnier, negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru Brexit

Sub lupa actualității

Primul-ministru Dacian Cioloș s-a întâlnit astăzi cu Michel Barnier, negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru pregătirea și derularea negocierilor cu Marea Britanie în raport cu prevederile articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene.

1 ianuarie 1970


Ministerul Economiei a realizat un masterplan pentru turismul balnear

Sub lupa actualității

Oana Posdărescu

Ministerul Economiei a elaborat un proiect de Hotărâre privind aprobarea unui masterplan pentru dezvoltarea turismului balnear, document ce propune, între altele, crearea unui grup de lucru și a unor linii de produse „anti-ageing” (împotriva îmbătrânirii) pe bază de apă termală sau minerală, precum și numirea unor ambasadori ai sectorului balnear, dar și introducerea unei noi ocupații în România, de „animator de stațiuni turistice”.

1 ianuarie 1970


BNR: Avem o strategie indirectă pentru a stimula plățile cu cardul

Sub lupa actualității

Banca Națională a României (BNR) are o strategie indirectă în promovarea instrumentelor electronice de plată, în condițiile în care digitalizarea plăților are ca efect reducerea evaziunii fiscale, a declarat, astăzi, șeful Compartimentului monitorizare a sistemelor de plată și decontare din BNR, Ruxandra Avram, cu prilejul unui eveniment de profil.

1 ianuarie 1970


Ministrul Muncii: Registrul zilierilor va fi înlocuit în trei luni cu un sistem informatic, numit Colombo

Sub lupa actualității

Registrul zilierilor va fi înlocuit peste trei luni cu un sistem informatic, numit Colombo, care va ușura gestionarea situației de către autoritățile statului, a declarat astăzi ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, la conferința Banking 2.0.

1 ianuarie 1970


Câștigul salarial mediu brut pe economie, 2.874 lei în luna august

Sub lupa actualității

În august 2016, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.874 lei, cu 1 leu mai mic decât în luna anterioară. Câștigul salarial mediu nominal net a fost de 2.076 lei, în scădere față de luna precedentă cu 2 lei (-0,1%), potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică.

1 ianuarie 1970


Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate populației a crescut, în primele opt luni, cu 10,3% ca serie brută

Sub lupa actualității

Oana Posdărescu

În luna august 2016, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut față de luna precedentă atât ca serie brută cu 3,8%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 0,2%, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS).

1 ianuarie 1970


Afacerile din industrie au crescut în august cu 9,3%

Sub lupa actualității

Cifra de afaceri a companiilor din industrie a crescut, în a opta lună a acestui an, cu 9,3% față de luna august 2015, identic cu ritmul din aprilie 2016, care a fost cel mai mare din ultimii doi ani, în condițiile în care industria bunurilor de folosință îndelungată a sporit cu 27,1%, arată datele publicate, astăzi, de Institutul Național de Statistică (INS).

1 ianuarie 1970


Deficitul comercial a crescut cu 27,9% în primele opt luni

Sub lupa actualității

Exporturile de mărfuri româneșți au crescut puternic în august, cu 13,4% comparativ cu aceeași lună din 2015, evoluție similară cu cea a importurilor, care au urcat cu 14,4%, cea mai bună evoluție a comerțului exterior din ultimul an, arată datele preliminare publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS).

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.