Cuvinte cheie » tic

Politica monetară: stabilitate și consecvență

Direct de la sursă

În ședința din 5 mai 2016, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a hotărât următoarele: menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an; gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar; păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Primul summit mondial împotriva corupției

Lumea în care trăim

Lideri de pe întregul mapamond se vor reuni joi, 12 mai, în capitala Marii Britanii, cu prilejul unei manifestări fără precedent, respectiv summitul mondial anticorupție. Premierul britanic David Cameron a precizat că este vorba despre o acțiune comună, care se înscrie „în fruntea agendei internaționale”. El și-a exprimat dorința ca liderii prezenți la summit să semneze „prima declarație mondială împotriva corupției”.

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Continuă procesul de concentrare a întreprinderilor

Breviar statistic

În România, în 2014 au fost identificate 51.484 de grupuri de întreprinderi, din care 5.325 grupuri de întreprinderi rezidente și 46.159 grupuri de întreprinderi multinaționale (106 controlate din interior, respectiv 46.053 controlate din străinătate). În 2014, din totalul grupurilor de întreprinderi identificate în România, aproximativ 10% erau rezidente, 90% dintre acestea fiind constituite din două sau trei întreprinderi.

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Mai mulți turiști decât în anul precedent

Breviar statistic

În martie 2016, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, atât sosirile, cât și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au înregistrat creșteri cu 11,1%, respectiv cu 6,8%. Comparativ cu martie 2015, în martie 2016 la punctele de frontieră s-au înregistrat creșteri atât la sosirile vizitatorilor străini cu 16,1%, cât și la plecările în străinătate ale vizitatorilor români cu 18,7%.

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Înmatriculările de autobuze și microbuze, în creștere

Breviar statistic

În primul trimestru din 2016, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 24,7%, iar cele pentru transportul mărfurilor cu 20,6% față de trimestrul corespunzător al anului precedent. În primele trei luni ale anului curent, comparativ cu același interval din anul 2015, înmatriculările de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat creșteri la toate categoriile, cel mai semnificativ spor fiind la categoria autobuze și microbuze cu 33,7%.

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Festivalul de Arte Vizuale unfinished, la București

Roza vânturilor

Oana Posdărescu

În luna mai, cei mai mari creatori vizuali din artă și jurnalism la nivel internațional ocupă centrul Bucureștiului aducând cu ei o viziune ce integrează cele mai inovatoare, captivante și interactive proiecte ale momentului, viziune ce se traduce prin prima ediție a Festivalului de Arte Vizuale unfinished. Desfășurat până la 29 mai, unfinished aduce în prim-plan producții revoluționare ale ultimilor ani în materie de jurnalism multimedia, instalații, film, realitate virtuală și artă digitală.

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Starea de spirit și starea de fapt

Comentariul ediției

Teodor Brateș

În aceste zile se simte, peste tot, atmosfera specifică din preajma marilor sărbători. Nimic neobișnuit în forfota semenilor noștri, dornici să sărbătorească Paștele după datini, după posibilități, după propriile aspirații. Dacă ar fi să identificăm starea de spirit dominantă din actuala perioadă, cred că nu greșesc dacă mă opresc asupra cuvântului „speranță”.

Nr. 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016


Masă rotundă: importanța datelor statistice pentru politica publică din sectorul serviciilor

Breviar statistic

Institutul Național de Statistică (INS) a găzduit masa rotundă Măsurarea impactului social al celui de-al treilea sector din perspectiva statisticii naționale, organizată în colaborare cu Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC). La eveniment au participat ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, Violeta Alexandru, secretarul de stat Mihai Lisețchi din cadrul aceluiași minister, președintele INS, Tudorel Andrei, precum și reprezentanți ai mediului academic, ai altor ministere și ai organizațiilor nonguvernamentale.

Nr. 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.