Peste 703.500 tranzacții imobiliare, în primele nouă luni
Numărul de tranzacții imobiliare din România a continuat să crească în ritm susținut în luna septembrie, astfel că în primele nouă luni s-au înregistrat pe piața imobiliară 703.509 de tranzacții, cu 56.000 (8,6%) mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat astăzi Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni