ACEA: Înmatriculările de autoturisme noi în România au urcat cu 18,2% la 11 luni
Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 18,2% în primele 11 luni, la 85.593 de unități, de peste două ori mai mult față de avansul Uniunii Europene, de 7,1%, în timp ce livrările Dacia au urcat la nivelul UE cu 9,8%, la 376.516 de unități, conferind mărcii românești o cotă de 2,8%.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale