Cuvinte cheie » uat

Evaluatorii vor lansa în noiembrie un indice imobiliar ce va arăta evoluția valorilor de piață ale apartamentelor

Sub lupa actualității

Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR) va lansa în luna noiembrie un indice imobiliar pe baza informațiilor din Baza Imobiliară de Garanții (BIG), ce include evaluările făcute de membrii asociației, care sunt estimări ale valorilor de piață ale proprietăților pentru garantarea împrumuturilor la bănci, a declarat, într-un interviu acordat News.ro, președintele ANEVAR, Daniel Manațe.

1 ianuarie 1970


Analiștii CFA România estimează îmbunătățirea situației economice în 2017

Sub lupa actualității

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizației, a crescut semnificativ în luna octombrie, cu 12 puncte față de luna precedentă, la 65,3 puncte, în condițiile în care analiștii au surprins o îmbunătățire a situației economice actuale la nivel maxim istoric și așteaptă condiții mai bune în următorul an, deși anticipează o înrăutățire a situației economice pe plan mondial, arată datele publicate astăzi de CFA.

1 ianuarie 1970


Măsuri de siguranță pe piața de energie electrică

Sub lupa actualității

Guvernul a adoptat, prin Hotărâre, la inițiativa ministerelor Energiei și Economiei, o serie de măsuri de siguranță pe piața de energie electrică. Demersul a avut la bază semnalul lansat de Transelectrica, operatorul de transport și de sistem, care a notificat oficial Ministerul Energiei, Ministerul Economiei și ANRE cu privire la iminența apariției unei situații de criză în funcționarea SEN.

1 ianuarie 1970


Guvernul va sprijini UNICEF în proiectele dedicate creșterii calității în educație

Sub lupa actualității

Alexandra Rizea

Guvernul va sprijini proiectele UNICEF în România dedicate creșterii calității în educație, reducerii inechităților și facilitării accesului copiilor proveniți din familii vulnerabile la servicii sociale de calitate, a afirmat premierul Sorin Grindeanu în cadrul întrevederii de astăzi cu reprezentanții UNICEF în România.

1 ianuarie 1970


Ministrul de Interne dorește operaționalizarea urgentă a dispeceratului integrat din București, cu ISU, SMURD și Ambulanță

Sub lupa actualității

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat astăzi, la bilanțul Departamentului pentru Situații de Urgență, că vrea ca în cel mai scurt timp să fie operaționalizat dispeceratul integrat din București, cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență, SMURD și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.

1 ianuarie 1970


ANAF: Precizări privind depunerea situațiilor financiare de către microîntreprinderi

Sub lupa actualității

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a adus astăzi o serie de clarificări referitoare la depunerea situațiilor financiare de către microîntreprinderi: „Pentru aplicarea în anul fiscal 2024 a sistemului de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor, în ceea ce privește îndeplinirea ...

1 ianuarie 1970


Ministerul Muncii a relansat apelul de proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii destinate persoanelor cu dizabilități

Sub lupa actualității

Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și Unitățile Administrativ-Teritoriale (UAT) pot accesa un buget de peste 25,4 milioane de euro în cadrul proiectului "Dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități", pentru a dezvolta serviciile ...

1 ianuarie 1970


Modificări la Regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase

Sub lupa actualității

În Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul nr. 271/112/2024 pentru modificarea anexei nr. 4 la Regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei  pedologice, aprobat prin OMADR și al ministrului Afacerilor ...

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.