Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Taloanele de pensie mov pot fi trimise, de acum înainte, și în format electronic, potrivit unei legi promulgate astăzi de președintele Iohannis

Taloanele de pensie mov pot fi trimise, de acum înainte, și în format electronic, potrivit unei legi promulgate astăzi de președintele Iohannis

Telex » Știri 11 noiembrie 2021  

Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi Legea privind completarea art. 109 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Actul normativ introduce posibilitatea transmiterii, de către Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), la cerere, în format electronic (prin e-mail sau în contul online deschis în portalul CNPP) a documentului care face dovada plății („talonul mov”) pentru pensionarii care au optat pentru plata pensiei în cont curent sau cont de card. Transmiterea se va face în luna următoare înregistrării cererii. Potrivit inițiatorilor, legea a fost promovată în contextul în care, din numărul total de 4,66 milioane de pensionari aflați în plată în luna februarie 2021, aproximativ 40% primeau pensia prin virament bancar. Pentru aceștia, CNPP transmitea, odată cu virarea sumelor în cont, și documentele de informare (talonul mov) cu privire la sumele plătite, în format fizic (hârtie), prin Poșta Română, pentru a fi înmânate lunar la domiciliul/reședința lor. Pentru persoanele care încasează pensia în cont curent sau cont de card, în situația în care nu au fost găsite la domiciliu, documentele de informare cu privire la sumele plătite (taloanele mov), se păstrează la sediul oficiului poștal pe o perioadă de 24 luni, fără a mai fi restituite caselor teritoriale de pensii. „Din semnalele primite de la pensionari, majoritatea nemulțumiți de faptul că, aceste taloane sunt de multe ori rătăcite sau întârzie să le fie livrate, a reieșit nevoia de a le oferi în format electronic. Majoritatea acestor persoane au optat pentru a primi pensia în cont bancar, tocmai pentru a evita ca pensia să le fie livrată în numerar la domiciliu și doresc ca și documentele (taloanele de pensie) doveditoare să le fie livrate în format electronic. Pensionarii îl pot accesa oricând, îl pot tipări în mai multe exemplare, funcție de nevoie și nu mai trebuie să aștepte poștașul în ziua și ora fixă”, au motivat inițiatorii demersul legislativ.

Astfel, potrivit legii promulgate astăzi de președintele Iohannis, Casa Națională de Pensii Publice transmite, la cerere, în format electronic, pe e-mail sau în contul online deschis în portalul CNPP, documentul de informare cu privire la sumele plătite beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plății pensiei în cont curent sau în cont de card. Documentul se transmite în format electronic începând cu luna următoare înregistrării cererii, în maximum 48 de ore de la efectuarea plății drepturilor în cont curent sau cont de card.

Documentul de informare transmis în format electronic, produce efecte juridice identice cu documentul de informare cu privire la sumele plătite transmis lunar la domiciliu sau, după caz, la reședință prin serviciul de corespondență standard. De asemenea, legea prevede că documentul de informare, în format electronic, este acceptat ca document valid în relația cu toate instituțiile și autoritățile publice. Instituțiile și autoritățile publice care îl solicită nu vor condiționa oferirea de informații sau de servicii de prezentarea documentului în format fizic.

Documentul de informare, în format electronic, conține toate elementele de identificare unică de pe documentul fizic omolog.

Casa Națională de Pensii Publice arhivează documentele de informare cu privire la sumele plătite, transmise în format electronic, în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, în condițiile tehnice stabilite de Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată.

Potrivit noului act normativ, HG nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu completările ulterioare, va fi actualizată în mod corespunzător, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.