Cum să compensați pierderile salariale după noile schimbări fiscale cu tichele de masă Edenred
Tanczos Barna: Investitorii din România vor resimți în acest an impactul pozitiv generat de aderarea la Spațiul Schengen

Tanczos Barna: Investitorii din România vor resimți în acest an impactul pozitiv generat de aderarea la Spațiul Schengen

Telex » Știri 7 martie, 9:09  

Firmele care au investit deja în România vor resimți încă din acest an impactul pozitiv generat de viteza crescută de circulație a bunurilor și serviciilor, în urma aderării la Spațiul Schengen, consideră ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, citat de Agerpres. „Aderarea la Spațiul Schengen a crescut atractivitatea României pentru investițiile străine și sunt convins că firmele care au investit deja în țara noastră vor resimți încă din acest an impactul pozitiv generat de viteza crescută de circulație a bunurilor și serviciilor. Prin aderarea la OCDE, care este în proces susținut de realizare, reformarea sistemului de guvernanță și integrarea României în rândul unora dintre cele mai dezvoltate economii de piață, vom consolida profilul de țară atractivă pentru investiții străine”, a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.

Acesta s-a întâlnit miercuri cu o delegație a Consiliului Investitorilor Străini - FIC, ocazie cu care a reconfirmat angajamentul de a respecta planul pe 7 ani de restabilire a echilibrului bugetar, prin reducerea cheltuielilor, îmbunătățirea colectării taxelor și alocări masive, de 150 miliarde de lei, pentru investițiile care susțin economia.

Potrivit ministrului, investitorii au un rol definitoriu în creșterea economică a României, iar încrederea lor se câștigă prin predictibilitate și consecvență în politicile fiscale.

„Companiile din România cu capital străin creează locuri de muncă pentru peste 1 milion de români. Totodată, aceste companii au un rol important și o responsabilitate uriașă în sprijinirea produselor autohtone. Am convenit să menținem un dialog permanent și transparent pentru a asigura îmbunătățirea constantă a climatului investițional, bazat pe predictibilitate și încredere”, a precizat Tanczos Barna.

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) are în componența sa aproximativ 110 dintre cele mai mari companii din țară, cu o cifră de afaceri cumulată care reprezintă aproximativ o cincime din produsul intern brut și care au o contribuție semnificativă la bugetul de stat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.