MyWIZ - Business în cloud
Tanczos Barna: Sumele neconsumate în sesiunea actuală a programului „Rabla pentru electrocasnice” vor fi realocate pentru o nouă ediție, în această vară

Tanczos Barna: Sumele neconsumate în sesiunea actuală a programului „Rabla pentru electrocasnice” vor fi realocate pentru o nouă ediție, în această vară

Telex » Știri 7 iunie 2021  

Sumele care nu se consumă în sesiunea prezentă a programului „Rabla pentru electrocasnice” vor fi realocate pentru o nouă ediție, în această vară, a declarat, într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, citat de Agerpres. „Suntem în a doua etapă (a programului «Rabla pentru electrocasnice», n.r.), în care au fost alocate voucherele pentru televizoare, laptopuri și tablete. După 35 de minute, bugetul de 30 de milioane de lei a fost epuizat. A fost un interes deosebit pentru aceste vouchere. În comparație cu prima etapă, interesul este mult, mult mai mare. Din punctul nostru de vedere a fost o decizie bună de a grupa pe categorii de electrocasnice acest program. Putem asigura, în felul acesta, finanțare și pentru electrocasnicele care sunt consumatoare de energie dintr-o gospodărie. Din bugetul primei etape nu sunt valorificate în jur de 45% și drept urmare, mai mult ca sigur, după data închiderii primei etape vor rămâne sume disponibile care vor fi relocate și utilizate într-o următoare etapă (...) Urmează etapa a III-a, peste două săptămâni, în care vor fi alocate voucherele pentru aparatele de aer condiționat, aspiratoare și mașinile de uscat rufe. După aceea vom trage o linie și sumele care nu se consumă vor fi utilizate pentru o nouă ediție, în cursul verii. Mă bucur că acest program nu s-a transformat într-un program de cumpărat televizoare”, a spus Tanczos Barna.

Conform datelor Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), voucherele generate în etapa a II-a a programului „Rabla pentru electrocasnice” vor fi activate astăzi, 7 iunie 2021, după parcurgerea etapelor interne de avizare.

Programul „Rabla pentru electrocasnice” – sesiunea 2021 a debutat pe data de 14 mai, cu perioada de înscriere a persoanelor fizice, timp de o săptămână. La sesiunea din acest an, modalitatea de accesare a programului a fost revizuită, astfel încât persoanele fizice să poată beneficia de oportunitatea de a se înscrie și de a obține unul sau mai multe vouchere.

Ediția din 2021 a programului se desfășoară etapizat, după cum urmează: Etapa I: selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe/vase și frigiderele/congelatoarele (21 mai - 3 iunie); Etapa II: selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile și tabletele (4 - 17 iunie); Etapa III: selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiționat, uscătoarele de rufe și aspiratoarele (18 iunie - 1 iulie).

Bugetul alocat ediției din acest an a programului este de 75 milioane lei, aproape dublu față de sesiunea din 2019, când a fost alocată suma de 40 milioane lei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.