MyWIZ, secretul contabililor de succes
Tara Interactive: Magazinele online din România pierd 30% din vânzări în lipsa automatizării proceselor operaționale

Tara Interactive: Magazinele online din România pierd 30% din vânzări în lipsa automatizării proceselor operaționale

Telex » Știri 3 aprilie, 10:43  

Magazinele online din România pierd aproximativ 30% din vânzări în lipsa automatizării proceselor operaționale, potrivit unei analize a Tara Interactive, companie românească de dezvoltare de software, relatează Agerpres. Mai mult, doar aproximativ 5% dintre magazinele online românești apelează la automatizări de procese, dar asta doar în caz de forță majoră.

Potrivit analizei dezvoltatorului de software, procentajul este însă în creștere în ultimii doi ani, în contextul în care managerii shop-urilor online autohtone, predominant focalizate pe automatizări în vânzări și marketing, încep să recunoască importanța extinderii automatizării în toate sectoarele operaționale, pentru optimizarea gestionării și reducerea costurilor operaționale.

Cele mai mari cerințe din partea magazinelor online în ceea ce privește automatizarea proceselor și pentru care solicită expertiza companiei vizează prețuri dinamice (soluție care presupune ajustarea în timp real a prețurilor produselor sau serviciilor, bazată pe factori precum cererea, oferta, comportamentul consumatorilor, și acțiunile concurenței), redimensionarea rapidă a stocurilor prin alegerea unor furnizori care permit comenzi online și facturarea și închiderea automată a facturilor, reducând cu până la 10 ori munca reprezentanților de vânzări.

"Proiecțiile pentru 2024 subliniază o tendință către automatizarea integrată a proceselor, de la gestionarea stocurilor, până la interacțiunea cu clienții. Într-un mediu unde lipsa forței de muncă devine tot mai presantă, automatizarea se impune ca o soluție eficientă, capabilă să sporească productivitatea și să asigure o gestionare optimă a resurselor. Prin adoptarea automatizărilor, precum sistemele de pricing dinamic, facturarea automată și optimizarea lanțului de aprovizionare, magazinele online pot atinge un nivel superior de performanță, reducând simultan costurile și îmbunătățind experiența de cumpărare pentru utilizatori", a declarat Vlad Lepădatu, managing partner la Tara Interactive, în comunicatul citat.

Potrivit cercetării, dacă, inițial, companiile alocă bugete între 2.000 și 5.000 de euro pentru automatizare, după observarea beneficiilor, acestea tind să mărească investiția la 10.000-15.000 de euro în primul an, lucru care indică o adaptare pozitivă și o valorificare a avantajelor oferite de tehnologie.

În țările unde comerțul online este mult mai bine dezvoltat, cum sunt cele din vestul Europei sau SUA, bugetele alocate segmentului de automatizări de procese operaționale sunt de 5, până la 10 ori mai mari.

"În prezent, multe magazine online lasă comenzi neonorate din cauza fluxurilor neautomatizate, iar lipsa de personal pentru gestionarea interacțiunii cu clienții și furnizorii va duce la creșterea cererilor de automatizare a proceselor", a arătat Vlad Lepădatu, menționând că există oportunități neexplorate de către magazinele online în ceea ce privește partea de automatizare a proceselor, cum ar fi comenzile automate la furnizori și dropshipment-ul pe partea de logistică sau prețurile dinamice pe partea de sales și marketing.

Potrivit comunicatului companiei de profil, automatizarea proceselor operaționale aduce o serie de beneficii magazinelor online, cele mai importante dintre aceste fiind creșterea vânzărilor, eliminarea sarcinilor repetitive care ocupă foarte mult timp, eliminarea erorilor, reducerea impactului lipsei forței de muncă și îmbunătățirea experienței clienților.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.