Târg de Crăciun în curtea MADR

Târg de Crăciun în curtea MADR

Telex » Știri astăzi, 10:00  

În intervalul 19-21 decembrie 2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va găzdui „Târgul de Crăciun”, organizat cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia. Potrivit unui comunicat al MADR, acțiunea reprezintă o oportunitate pentru producătorii români de a-și promova produsele agroalimentare obținute ca urmare a implementării legislației europene și naționale, dar și un bun prilej de informare a consumatorilor în ceea ce privește identificarea produselor cu caracteristici specifice datorate originii și metodelor de producție.

Cei care vor vizita târgul vor putea achiziționa produse specifice Crăciunului din toate regiunile țării, precum: brânză, cașcaval, telemea, brânză de burduf, caș, cârnați de porc, slănină afumată, caltaboș, jumări, cârnați de casă, lebăr, tobă de casă, jambon afumat, mușchi afumat, cozonac, prăjituri, siropuri, gemuri, dulcețuri din fructe, băuturi spirtoase. Totodată, vizitatorii vor avea posibilitatea de a-și procura produse recunoscute pe sisteme de calitate europene (IGP): Magiun de prune Topoloveni, Telemea de Sibiu. De asemenea, se vor putea regăsi produse din sistemul agriculturii ecologice din România, precum diferite sortimente de miere și preparate ale stupului de la Herța Bio Apicole, dar și produse atestate tradițional: pâine și produse de patiserie de la Boianul, realizate de familia Hegbeli în gospodăria din satul Boiu, județul Mureș, prune afumate sau uscate la lojniță de Vrancea, de la producătorul Ionescu Daniel din comuna Vizantea-Livezi, județul Vrancea și produse lactate și din carne de la Ferma Istrate din Fundata, județul Brașov, dar și binecunoscutul Cozonac Domnesc din satul Tocileni, județul Botoșani.

Producătorii din arealul zonei montane vor aduce diverse preparate din păstrăv, dulcețuri, gemuri, sucuri, siropuri, zacuscă, tocană din legume, produse lactate, iar din fermele vegetale vor fi prezente legume și fructe de sezon.

„Un element de noutate pentru oaspeții târgului va fi mâncarea tradițională gătită la fața locului de Maria Spinciu, bucătar priceput de pe Transalpina, care îi va delecta pe gurmanzi cu bucate de sezon precum fasole cu cârnați tradiționali, sărmăluțe cu turtă din mălai ca la bunica, bulz ciobănesc preparat la jar, iar ca surpriză veți putea găsi specialități precum lipii coapte cu brânză, dovleac sau ceapă, dar și tot felul de plăcinte și cozonac. Pe lângă toate aceste preparate oltenești, pentru cei care țin postul Crăciunului vor exista și preparate de post cum ar fi sărmăluțe cu păsat, fasole bătută și zacuscă de ciuperci, iar cei care nu au suficient timp pentru a merge la cumpărături, vor putea opta pentru un coș cu bunătăți ce conține toate produsele necesare pentru masa de Crăciun. Celor aflați în căutare de cadouri pentru cei dragi, producătorii le vin în întâmpinare cu o serie de produse precum: prăjituri cu ingrediente naturale și produse vegane fără zahăr, dulciuri de casă tradiționale, flori de sezon, dar și obiecte decorative și de uz casnic sculptate în lemn de meșterul popular Lepădatu Iordan din Băbeni, județul Vâlcea”, precizează MADR.

Târgul de Crăciun din curtea MADR va fi deschis de joi, 19, până sâmbătă, 21 decembrie 2024, între orele 09.00-19:00.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.