Târg de Mărțișor în curtea Ministerului Agriculturii, începând de astăzi
Telex » Știri 25 februarie 2022
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) găzduiește, începând de astăzi, până marți, 1 martie, un Târg de Mărțișor în curtea instituției, se menționează într-un comunicat citat de Agerpres. Accesul persoanelor interesate va fi liber.
Potrivit MADR, în cadrul evenimentului va avea loc o expoziție cu vânzare de flori, mărțișoare și produse agroalimentare românești, un bun prilej pentru vizitatori să redescopere gustul și savoarea preparatelor autohtone.
Spre deosebire de târgurile organizate până acum în curtea MADR, la acest târg de Mărțișor vizitatorii vor putea achiziționa, pe lângă produse agroalimentare, flori și mărțișoare artizanale cu motive tradiționale din satul românesc.
Astfel, reprezentanții Asociației "Moara de hârtie" vor expune mărțișoare literare din hârtie reciclată, denumite "cărțișoare", precum și broșe de ceramică. Fondată în 2009, Asociația are scopul de a realiza o sinergie între oameni, meșteșuguri și artă, prin experiență directă, educație, formare și realizarea de obiecte manufacturate în spirit meșteșugăresc.
La standul Asociației Down Plus București vor fi disponibile mărțișoare făcute manual, confecționate de membrii asociației. Înființată în anul 2014, aceasta își propune să sprijine persoanele ce suferă de sindromul Langdon-Down, prin implicarea acestora în diverse activități sociale și culturale.
Asociația Producatorilor de Flori Muntenia, înființată în 2019, în care se regăsesc peste 500 de producători care cultivă flori de la stadiul de bulbi, răsad sau semințe, până la comercializarea directă, se va afla pentru prima dată la un târg organizat de MADR.
Vizitatorii își vor putea procura și legume de sezon, precum și produse tradiționale. De asemenea, vor avea posibilitatea de a achiziționa produse recunoscute pe scheme de calitate europene: Magiun de prune Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești - singurul produs recunoscut de Comisia Europeană ca Denumire de Origine Protejată, dar și Plăcinta dobrogeană, produs ce se află în curs de dobândire a protecției europene ca Indicație Geografică Protejată.
De asemenea, la Târgul de Mărțișor vor fi aduse, din diferite regiuni ale țării, produse atestate tradițional precum brânză, smântână, cașcaval, telemea, brânză de burduf, caș, cârnați de porc, preparate din carne, prăjituri, siropuri, gemuri, dulcețuri din fructe și băuturi spirtoase. Din zonele montane din județele Suceava, Alba, Cluj, se vor regăsi brânzeturi, dulcețuri, gemuri, sucuri, siropuri, zacuscă, precum și diverse sortimente de miere și produse ale stupului.
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a amintit că o dată cu venirea primăverii, în curtea MADR vor fi organizate, la finalurile de săptămână, piețe volante pentru producătorii români.
„Mărțișorul este o sărbătoare tradițională românească ce marchează începutul primăverii și este de datoria noastră, a tuturor, să ducem mai departe tradițiile prin organizarea unor astfel de târguri tematice. Așa cum am promis, începând cu venirea primăverii, la fiecare sfârșit de săptămână, în curtea MADR vor fi organizate piețe volante pentru producătorii români. Sunt un susținător al satului românesc și al produselor noastre autentice, îi îndemn pe toți românii să aleagă produsele obținute pe plan local pentru a sprijini fermierii și producția românească”, a declarat Adrian Chesnoiu, citat în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial