Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Numărul 49, 11-17 dec. 2024 » Eveniment
În perioada 4-9 decembrie a.c., zeci de mii de oameni de toate vârstele și de toate profesiile au vizitat, la Complexul expozițional ROMEXPO, ediția din acest an a tradiționalului Târg de carte, patronat, ca de obicei, de Radiodifuziunea Română. A fost un aflux care a atestat, din nou, că există foarte numeroși iubitori ai cărții care, fiecare după posibilități și preferințe, se bucură că producțiile editoriale continuă, chiar în condiții tot mai dificile, să prezinte oferte atractive, în trend cu cererea tot mai diversă și mai exigentă.
Pavilionul B2, acolo unde s-au desfășurat și multe ediții precedente, a fost, de-a lungul a cinci zile, gazdă a unui autentic regal literar-științific. Au avut loc peste 250 de lansări de carte, astfel încât noutățile au dominat majoritatea standurilor. Pe primul loc s-au situat vânzările de beletristică, iar în zona de non ficțiune un interes deosebit au generat incursiunile în istoria națională și universală. La rândul lor, cărțile pentru copii au ținut capul de afiș nu numai la lansări, ci și în dialogurile desfășurate cu autorii și editorii. Dezbaterile privind cele mai diverse noi apariții au avut loc pe scene amenajate astfel încât să existe și posibilitatea vizionării de filme artistice și documentare.
Programul de evenimente a fost mai bogat comparativ cu anul precedent, cele peste 200 de edituri expozante întrecându-se mai ales în privința gradului de atractivitate al cărților lansate în spațiul public. Atât autori de prestigiu, cât și critici reputați s-au remarcat prin capacitatea de a informa, de a convinge cititorii cu mijloacele comunicării interactive demne de cele mai bune aprecieri.
O mențiune specială se impune în cazul traducerilor, care ocupă un loc de seamă în ansamblul producțiilor editoriale de toate genurile. S-a urmărit ca nu numai romanele, culegerile de poezii, de piese de teatru, albumele de artă, ci și suportul digital să fie conectate la cele mai valoroase creații din numeroase țări de pe toate continentele, ceea ce a permis și identificarea principalelor curente cultural-artistice dominante în lumea în care trăim.
Lansările de carte s-au urmărit cu mult interes, deoarece au fost onorate cu prezența și cuvântul unor personalități cultural-artistice și științifice, care se bucură de un înalt prestigiu în țară și în străinătate. Vorbitorii au remarcat un spor de calitate în cea mai mare parte a producțiilor editoriale. În primul rând, în privința conținutului, dar și a artei grafice propriu-zise.
Părerile organizatorilor și ale vizitatorilor au coincis în legătură cu esența acestei ample manifestări, și anume stimularea interesului față de lectură, față de cultură, un interes de masă, marcat de dorința de cunoaștere și, deopotrivă, de cerințele timpului nostru, puternic marcat de noile cuceriri ale artelor, ale științelor și ale tehnicii. De aici, ideea de regal pentru iubitorii autentici ai CĂRȚII, scrise pe deplin justificat cu majuscule.
(Sursa foto: www.gaudeamus.ro)
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc