Târgul Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri 2018
Numărul 37, 25 sept. - 1 oct. 2018 » Roza vânturilor
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” găzduieşte, în perioada 28-30 septembrie, Târgul Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri, eveniment organizat împreună cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului Bucureşti. Potrivit organizatorilor, manifestarea va reuni peste 150 de artizani şi meşteşugari care îşi expun produsele: de la ii, covoare, ouă încondeiate, icoane, ceramică tradiţională şi decorativă, produse brodate, bijuterii, până la articole din sticlă, lemn şi mic mobilier artizanal.
Programul include organizarea în aer liber a unor ateliere de creaţie, cum ar fi cel de olărit, de încondeiere a ouălor, de prelucrare a lemnului, icoane pe sticlă, confecţionarea obiectelor din piele, modelaj în lut sau de cusut ii. Vizitatorii vor putea, de asemenea, să achiziţioneze de la meşteri obiectele pe care aceştia le expun.
La Târgul Naţional pentru Meşteşuguri şi Artizanat 2018 vor fi prezenţi şi artişti de muzică populară care vor susţine mai multe momente artistice pe parcursul celor trei zile. Totodată, cei care doresc să afle mai multe despre meşteşuguri, artă populară şi tradiţii vor putea să participe la cele două seminarii: „Meşteşug şi turism rural”, susţinut de conf. univ. dr. Maria Stoian, preşedinte ANTREC România şi „Artă populară şi tradiţii în anul Centenarului: Portul popular din colecţiile Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti”.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc