Țările UE au opinii diferite cu privire la includerea energiei nucleare pe lista investițiilor „verzi”
Telex » Știri 17 decembrie 2021
Statele membre ale UE și-au exprimat, la summitul de la Bruxelles, punctele lor de vedere diferite cu privire la eventuala includere a energiei nucleare pe lista investițiilor „verzi”, în condițiile în care liderii așteaptă încă o decizie din partea Comisiei Europene cu privire la acest subiect, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Uniunea Europeană este pe punctul de a finaliza partea de climă din taxonomia sa privind finanțarea sustenabilă, o reglementare inovatoare care vizează direcționarea capitalului privat dinspre activitățile economice poluante spre cele pe care UE le consideră a fi prietenoase cu mediul.
„Suntem împotriva așa-numitei greenwashing a energiei nucleare. Avem și aliați, precum Luxemburg, dar desigur și oponenți puternici care sunt în favoarea energiei nucleare”, a declarat cancelarul austriac, Karl Nehammer la sosirea sa la summitul liderul UE.
„Polonia susține cu tărie posibilitatea finanțării investițiilor în gaze naturale și energie nucleară. Alți au îndoieli cu privire la acest subiect, însă Polonia este în mod clar pentru și voi spune acest lucru în mod răspicat pentru a fi inclus și în concluziile summitului”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki.
Potrivit unor surse, Comisia Europeană ar putea dezvălui la 22 decembrie planul său cu privire la includerea sau nu a gazelor naturale și a proiectelor din domeniul energiei nucleare pe lista investițiilor „verzi”. Însă Executivul comunitar nu a reușit să rezolve disputa internă dintre statele membre, inclusiv între Franța și Germania, care au opinii divergente cu privire la aceste tipuri de energie.
Franța, țară care își asigură 70% din electricitate din centrale nucleare, este unul din cei mai importanți susținători ai energiei nucleare și susține că emisiile reduse de CO2 ale centralelor nucleare fac acest tip de energie crucial pentru tranziția la energia verde. Însă Germania și alte state se opun și au început deja să își închidă propriile lor centrale nucleare.
Gazele naturale constituie un alt subiect care provoacă diviziuni între țările care susțin că au nevoie de acest gen de combustibil pentru a putea renunța la cărbunele mai poluant și statele care susțin că acordarea etichetei de investiții verzi pentru un combustibil fosil cum sunt gazele naturale afectează credibilitatea taxonomiei.
Taxonomia nu interzice investițiile în activitățile care nu sunt etichetate drept „verzi”, dar limitează această etichetă la acele activități considerate cu adevărat prietenoase cu mediul, în ideea de a direcționa fondurile spre proiecte cu emisii reduse de carbon. Modul în care va fi conceput viitorul sistem european de clasificare a investițiilor verzi este urmărit cu atenție de investitorii din întreaga lume și este posibil să atragă finanțare privată în valoare de mai multe miliarde de euro, finanțare care ar putea ajuta la tranziția ecologică.
Reamintim că, la mijlocul lunii octombrie, 10 state membre ale UE, inclusiv România, au cerut în mod public includerea energiei nucleare pe lista investițiilor „verzi”. Toate țările semnatare, în frunte cu Franța, subliniază că avansul prețurilor la energie a scos în evidență importanța reducerii dependenței de terțele țări, în cel mai scurt timp posibil. Energia nucleară este o sursă de energie accesibilă și independentă și ar trebui să fie inclusă pe lista investițiilor „verzi” până la finele acestui an.
„Pentru a câștiga bătălia climatică, avem nevoie de energie nucleară. Pentru noi toți, energia nucleară este un activ crucial și fiabil pentru un viitor cu emisii reduse de carbon”, se arată într-o declarație care a fost semnată în octombrie de reprezentanții Poloniei, Ungariei, Slovaciei, Bulgariei, Croației, României și Sloveniei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial