Teatru contemporan și spectacole-manifest în ianuarie, la ARCUB
Numărul 50-51, 18 dec. 2024 - 14 ian. 2025 » Roza vânturilor
Stagiunea de teatru de la ARCUB prezintă, în luna ianuarie, o selecție de dramaturgie contemporană europeană într-o serie de spectacole îndrăgite de public, de la texte premiate cu „Nobelul pentru Literatură” la piese cu mesaj social. Potrivit unui comunicat al ARCUB, programul lunii ianuarie debutează sâmbătă, 11 ianuarie, la ora 19:00, cu cea mai recentă producție, „Bazinul de nord” de Rajiv Joseph, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, unul dintre cei mai premiați regizori de teatru din generația sa. Spectacolul, sub aparența unui thriller, explorează idei și emoții intense, confruntări și sentimente pe teme actuale precum rasă, religie, bogăție și putere. Cu o distribuție remarcabilă, ce îi include pe apreciatul actor Șerban Pavlu și pe carismaticul Vlad Lință, montarea abordează subiecte legate de corectitudinea politică, moralitate și vină.
Programul stagiunii de teatru de la ARCUB este completat de proiectul teatral „BE.LOVED”, ce va avea loc marți, 21 ianuarie, de la ora 19:00. Spectacolul reprezintă propunere artistică în care muzica Ninei Simone și opera literară a lui Toni Morrison se contopesc, armonios, într-un scenariu teatral original. Cu o distribuție remarcabilă, formată din actorii: Florina Gleznea, Cristina Casian, Richard Bovnoczki, Ana Maria Bercu, Eliza Bercu-Bodeanu, cu participarea extraordinară a actrițelor Antonia Barancea și Galina Lazarenco de la Teatrul Fără Nume din Chișinău – Republica Moldova, spectacolul, regizat de Mariana Cămărășan, promite o experiență inedită într-o cheie modernă. Montarea, inspirată de romanul „Beloved” al scriitoarei americane Toni Morrison, câștigătoare a unui Premiu Pulitzer și a Premiului Nobel pentru Literatură, se bazează pe o poveste dramatică și emoționantă, prin intermediul căreia publicul va explora teme precum iubirea, demnitatea, libertatea, speranța și bucuria de a trăi.
Publicul este invitat să reflecteze asupra unor teme contemporane și prin intermediul spectacolului „Cineva are să vină”, care revine pe scena Hanului Gabroveni miercuri, 29 ianuarie, la ora 19:00. O dramă psihologică semnată de dramaturgul norvegian Jon Fosse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2023, regizat de Chris Simion-Mercurian, spectacolul explorează subtilitățile comunicării și relațiilor interumane și îi aduce împreună pe Ofelia Popii, de trei ori premiată cu Premiul UNITER, și pe Ciprian Scurtea, actor al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu.
Biletele pentru spectacolele lunii ianuarie sunt disponibile online pe arcub.ro și entertix.ro, precum și la Casa de bilete ARCUB (Strada Lipscani nr. 84-90).
(Sursa foto: ARCUB @ Andrei-Gindac)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial