Teodor Brateș » articole

Arta și știința dialogului

Comentariul ediției

Teodor Brateș

Cu siguranță, cititorii au reținut că una dintre ideile principale afirmate la recenta Conferință Națională Extraordinară a CECCAR a fost aceea a promovării consecvente a dialogului spre toate azimuturile, începând cu membrii și între membrii organizației noastre profesionale, continuând cu organizații și asociații partenere și terminând cu instituțiile publice, în primul rând cele cu funcții de reglementare.

Nr. 3, 31 ian. - 6 feb. 2017


Cum se citește ceea ce se scrie? Și viceversa

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

De câte ori nu ne-a fost dat să auzim formule de genul „a fost trecut pe ștatul de plată” sau „am verificat ștatele de plată”? Or, este limpede că avem de-a face cu o greșeală. Este corect să se spună „statul de plată”. Aici ne confruntăm cu influențe din alte limbi (de pildă, germana), în condițiile în care vorbirea curentă tinde să-l transforme pe „s” în „ș”. În acest sens, exemplele sunt numeroase.

Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017


După Davos și Washington, din nou, la preocupările de acasă

Comentariul ediției

Teodor Brateș

Oricât de mari, de presante și de stresante sunt preocupările noastre cotidiene, nu putem să ignorăm evenimente de anvergură mondială decât cu asumarea riscului enorm de a ne decupla de la realitățile lumii în care trăim, cu toate consecințele extrem de grave care decurg de aici.

Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017


„Previziuni pentru viitor”

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Întrucât ne aflăm la început de an, am considerat că este bine să folosesc drept titlu o remarcă a unui participant la obișnuitele talk-show-uri televizionistice. Atrag, astfel, atenția asupra modului înșelător în care pleonasmele mai marchează scrisul și vorbirea unor concetățeni. Cărui segment de timp i s-ar putea atribui conceptul de „previziune”?

Nr. 1, 17-23 ianuarie 2017


Construcția bugetară – moment al adevărului economico-financiar

Comentariul ediției

Teodor Brateș

Incontestabil, experții contabili și contabilii autorizați au, comparativ cu cei de alte profesii, marele avantaj că știu exact despre ce este vorba în materie de „construcție” a bugetului la scară națională, că nu trebuie să li se explice conținutul noțiunii de buget general consolidat. Din această perspectivă le este și mai lesne să identifice abordările inadecvate, de pe poziții de partizanat politic, și să-și concentreze atenția asupra unor teme de fond.

Nr. 1, 17-23 ianuarie 2017


Cele bune să se-adune...

Comentariul ediției

Teodor Brateș

Încheiem anul 2016 în atmosfera sărbătorească obișnuită – cea care ne-a marcat și ne marchează drumul în viață, de la copilărie până la senectute. Chiar dacă această atmosferă este dominantă, în preocupările noastre își găsesc loc (cel puțin) unele reflecții care vizează nu numai momente specifice acestor zile, ci și cele care privesc ceea ce numim ansamblul.

Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017


Pur și simplu

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Atât în scris, cât și în exprimarea verbală ne este dat să întâlnim deseori formule de genul celei din titlul însemnărilor de față, dar și altele foarte apropiate, precum „în cea mai pură manieră”, „în cel mai pur stil”, „într-o viziune de cea mai pură extracție ideatică”. Astfel, în centrul formulărilor evocate se află adjectivul „pur”, iar principala eroare vizează utilizarea superlativului.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Un Parlament nou – șansa unui „nou început”

Comentariul ediției

Teodor Brateș

La ora apariției numărului de față al publicației noastre se cunosc rezultatele oficiale aproape complete ale alegerilor parlamentare din 11 decembrie a.c. Astfel, se configurează, în primul rând, structura politică a actualului Parlament al României. Programele electorale au oferit, la rândul lor, o anumită perspectivă a obiectivelor Legislativului pentru mandatul constituțional de patru ani. Similitudinea unor „ținte”, centrate mai ales pe posibile efecte sociale, îndreptățește, în mare măsură, predicțiile referitoare la agenda noului Parlament.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.