Termenul de intrare în vigoare a normelor metodologice de aplicare a Legii privind venitul minim de incluziune a fost devansat
Telex » Știri 25 mai 2023
Guvernul a modificat, printr-o hotărâre, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune (VMI), prin care se asigură acordarea acestuia în condiții egale pentru toate persoanele și familiile care îndeplinesc aceleași condiții de eligibilitate. Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), una dintre principalele modificări vizează data intrării în vigoare a normelor metodologice, respectiv 1 iunie 2023 și nu anul 2024, cum era prevăzut inițial, această măsură fiind necesară pentru a asigura luarea măsurilor administrative necesare acordării VMI începând cu anul viitor.
Fac excepție reglementările referitoare la solicitarea, acordarea, stabilirea dreptului și plata venitului minim de incluziune, inclusiv a măsurilor complementare acestuia, prevăzute pentru beneficiarii venitului minim de incluziune, care se vor aplica de la 1 ianuarie 2024.
De asemenea, sunt clarificate unele aspecte procedurale în privința modului de stabilire a veniturilor anuale/periodice. Astfel, este prevăzut că pentru stabilirea venitului net lunar se va calcula media lunară a acestora în raport cu perioada pentru care au fost acordate, în baza celei mai recente declarații fiscale înregistrată la organul fiscal competent.
O altă modificare se referă la documentele justificative pentru obținerea dreptului la VMI, putând fi prezentate documente în original, copie legalizată sau copie simplă, în funcție de situația fiecărui beneficiar, atunci când, din motive tehnice, nu pot fi accesate bazele de date cu informațiile necesare verificărilor sau validărilor sau aceste informații nu fac obiectul constituirii unor baze de date.
Actul normativ introduce și procedura de decontare a cheltuielilor cu transportul persoanelor care urmează cursurile programului educațional ”A doua șansă”, la mai mult de 5 km de domiciliu. Aceste cheltuieli se decontează trimestrial la solicitarea autorităților administrației publice locale, depusă la agențiile pentru plăți și inspecție socială.
De asemenea, a fost înlocuit și formularul de cerere pentru acordarea VMI cu unul similar celui utilizat în prezent pentru venitul minim garantat, pentru a face posibilă colectarea informațiilor care să stea la baza stabilirii dreptului.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial